DISTRIBUIȚI
Twitter

O tornadă care a făcut ravagii în cursul nopţii în zona unui port din provincia Izmir de pe coasta vestică a Turciei a luat pe sus vehicule, a deteriorat clădiri, a pus la pământ o macara şi a lăsat în urmă 16 răniţi, au anunţat vineri autorităţile turce, citate de Reuters, potrivit agerpres.

Un eveniment rar în Turcia, tornada a răsturnat bărci, a dezrădăcinat copaci şi a desprins părţi din clădiri care au fost purtate de vânt în alte zone din staţiunea turistică Çeşme de la Marea Egee, potrivit imaginilor filmate cu drone ale agenţiei de ştiri Ihlas.


Citește și: SUA au mai cumpărat 200 de milioane de vaccinuri

„În doar 20 de secunde a fost o mare întâmplare nefericită. Vedem o imagine foarte tristă. Multe acoperişuri au fost luate de vânt, vehicule ridicate şi izbite de pământ. Este incredibil”, le-a spus reporterilor primarul din Izmir, Tunc Soyer, care a evaluat pagubele.

„Am crezut că astfel de dezastre sunt în ţările din Orientul Îndepărtat sau în America Latină, dar este clar că schimbările climatice înseamnă că aceste dezastre naturale nu sunt departe de noi”, a adăugat edilul.

Citește și: Parlamentul Cehiei RESPINGE prelungirea stării de urgență

Cele şaisprezece victime au fost transportate la spital, nouă dintre acestea fiind rănite după ce o macara a căzut pe muncitorii aflaţi pe un şantier din zona portului din Alacati, a scris pe Twitter un reprezentant al Ministerului de Interne turc, Ismail Catakli.