DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin 40 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus după ce au participat la un serviciu religios într-o biserică baptistă din oraşul german Frankfurt, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare locale, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Potrivit autorităţilor locale din oraşul învecinat Hanau, cel puţin 16 localnici din acest oraş care au luat parte la acel serviciu religios desfăşurat pe 10 mai sunt infectaţi, deşi s-au respectat regulile de igienă recomandate.


Citește și: SUA impun sancțiuni mai multor entități chineze

Autorităţile locale din Hanau au decis anularea unui serviciu religios musulman ce urma să se desfăşoare duminică pe un stadion în cadrul lunii Ramadanului, estimând că ar fi iresponsabil să permită desfăşurarea acestuia după cele întâmplate la Frankfurt.

Comunitatea baptistă din Frankfurt a anunţat sâmbătă suspendarea tuturor actelor şi serviciilor religioase, care se vor desfăşura din nou numai online.

Citește și: Un apropiat al lui BoJo este bănuit că a încălcat măsurile de izolare

Conform unui responsabil sanitar, numai o persoană din cele peste 40 este spitalizată, după ce un reprezentant al congregaţiei baptiste afirmase că şase pacienţi sunt internaţi.