DISTRIBUIȚI
Reuters

O senatoare americană, fost militar de carieră, a mărturisit miercuri că a fost violată de un superior în timp ce se afla în armată, dar nu şi-a denunţat agresorul pentru că nu avea „încredere în sistem”, transmit AFP, Reuters şi Xinhua, potrivit agerpres.

Martha McSally, în vârstă de 52 de ani, senatoare republică din Arizona, a subliniat în cursul unei audieri în comisia pentru apărare a Senatului consacrată victimelor de abuzuri sexuale în armată că în perioada când a intrat la şcoala forţelor aeriene, în 1984, „agresiunile şi hărţuirea sexuală erau la ordinea zilei, iar victimele sufereau cel mai des în tăcere”.


Vezi și: Președintele Braziliei critică carnavalul și difuzează imagini obscene – VIDEO

„Şi eu am supravieţuit unei agresiuni sexuale în armată, dar spre deosebire de alte victime curajoase, nu am semnalat-o. Nu aveam încredere în sistem. Mi-era ruşine şi eram dezorientată”, a spus ea, fără a dezvălui numele agresorului sau data la care s-au petrecut faptele.

McSally – prima femeie care a pilotat un avion de vânătoare în condiţii de luptă, iar ulterior a comandat o escadrilă de luptă – a menţionat doar că a fost „violată de un ofiţer superior” şi că a decis să vorbească despre acea traumă abia peste mai mulţi ani.

Ea a mai spus că a fost „îngrozită” de felul în care a reacţionat armata la mărturia ei şi că din „disperare” a renunţat la armată, după 18 ani în uniformă.

Vezi și: Un avion de vânătoare rus a interceptat o aeronavă-spion americană – VIDEO

„La fel ca alte victime, am avut impresia că sistemul mă violează din nou”, a adăugat McSally, vizibil emoţionată.

După ce s-a retras din armată cu gradul de colonel, în 2010, Martha McSally a fost aleasă în Camera Reprezentanţilor, iar la sfârşitul anului trecut a fost numită în locul senatorului John McCain, decedat cu câteva luni înainte.

Un raport publicat de Pentagon în mai 2018 a indicat că numărul agresiunilor sexuale semnalate a crescut cu 10% între octombrie 2016 şi septembrie 2017 în rândurile forţelor armate, care numără 1,3 milioane de persoane în serviciu activ.