DISTRIBUIȚI
The Bangkok Post

O rachetă a armatei ruse a lovit, vineri, o şcoală în oraşul ucrainean Jitomir, pe care a distrus-o în totalitate. Autorităţile locale din Jitomir presupun că ruşii ar fi avut ca ţintă clădirea Administraţiei, însă racheta s-a îndreptat asupra şcolii din localitate. De asemenea, a fost lovit un bloc de locuinţe din imediata vecinătate a şcolii, dar şi o casă, care a fost distrusă în totalitate, potrivit agerpres

Alex este deputat în Rada locală. Vineri, fetiţa sa a împlinit şapte ani, iar „cadoul” oferit de ruşi a fost bombardarea Şcolii 25, unde micuţa învaţă.


Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

„Noi suntem aici, cu copii cu tot. Viaţa a fost bună până acum, dar suntem pregătiţi pentru ceea ce este mai rău. O să fie repede victoria noastră, altă variantă nu avem decât să luptăm până la capăt. Ieri au bombardat Şcoala 25. La această şcoală învaţă şi cei doi copii ai mei. Fetiţa este în clasa I şi ieri a fost ziua ei şi, când a împlinit şapte ani, şcoala a fost bombardată”, a povestit Alex.

Bombardamentele ruseşti au afectat, de asemenea, şi spitalul din Jitomir. În zona respectivă au căzut, pe 1 martie, două bombe, care au distrus cel puţin zece case, provocând decesul a trei persoane, dintre care doi copii.

Raidurile armatei ruseşti au vizat aeroportul din oraşul aflat la aproximativ 100 de kilometri de frontiera cu Belarus, dar şi fabrica de tancuri aflată în vecinătatea acestuia.

Localnicii spun că atacurile ruseşti sunt zilnice şi s-au înmulţit de la începutul războiului. Sirenele de avertizare a populaţiei sună foarte des, iar localnicii sunt obligaţi să intre în adăposturi.

Localitatea Jitomir are o populaţie de aproximativ 250.000 de locuitori, iar regiunea Jitomir numără peste 1,2 milioane de oameni. După începerea războiului se estimează că jumătate din populaţie a părăsit localităţile.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite