DISTRIBUIȚI

Compania petrolieră saudită Aramco a anunţat marţi că o rachetă lansată de rebelii houthi din Yemen a provocat o ”mare gaură” în acoperişul unui rezervor de petrol al unei rafinării de la Jeddah, provocând o explozie şi un incendiu care a fost stins rapid, fără să se înregistreze victime şi fără să fie perturbată aprovizionarea cu petrol, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a condamnat acest atac care ”contrazice afirmaţiile houthi că vor să pună capăt conflictului” în Yemen. Rebelii ”houthi trebuie să înceteze agresiunea şi că coopereze cu Naţiunile Unite pentru a se ajunge la pace”, a scris acesta pe Twitter.


Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Rebelii houthi, susţinuţi de Iran, şi-au multiplicat atacurile împotriva Arabiei Saudite, ţară care conduce o coaliţie militară ce sprijină din anul 2015 trupele guvernului din Yemen. În septembrie anul trecut, o serie de astfel de atacuri asupra instalaţiilor petroliere ale Aramco în estul Arabiei Saudite au provocat pagube materiale considerabile şi au redus imediat la jumătate producţia de petrol saudită.

Atacurile rebelilor houthi, care controlează cea mai mare parte a nordului Yemenului şi capitala Sanaa, au vizat în special provinciile din sudul Arabiei Saudite de-a lungul frontierei comune. Însă oraşul Jeddah se află la circa 600 de kilometri de această frontieră.

Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane