DISTRIBUIȚI
Sputnik International

O prostituată româncă a fost înjunghiată vineri la Paris, în zona Bois de Boulogne, după ce a opus rezistenţă atacatorului care a încercat să o jefuiască, acesta din urmă fiind arestat la scurt timp după atac, dar femeia se află în stare gravă la spital, scrie publicaţia Le Parisien, scrie agerpres.

Agresiunea a avut loc vineri la prânz, la liziera pădurii, unde românca în vârstă de 28 de ani a fost atacată de un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a încercat să-i smulgă geanta şi mai ales să-i fure banii.


Citește și : Justiția braziliană l-a declarat iresponsabil penal pe agresorul lui Bolsonaro

Femeia a opus rezistenţă, moment în care agresorul a scos un cuţit şi a înjunghiat-o, apoi a fugit abandonându-şi victima căzută la pământ.

Românca a ajuns la spital în stare gravă, cu un pronostic vital rezervat. Poliţia a demarat imediat o amplă operaţiune de căutare, iar agresorul a fost reţinut în apropiere, fiind reperat după semnalmente când s-a urcat într-un autobuz. Asupra lui s-a găsit un cuţit cu urme de sânge, poliţiştii descoperind ulterior că el are şi cazier.

O agresiune asemănătoare a avut loc în aceeaşi zonă anul trecut în luna august, o prostituată fiind atunci ucisă de un grup de bărbaţi care de asemenea au încercat să o jefuiască. Agresorii au fost toţi arestaţi şi deferiţi justiţiei.

Citește și : Mexicul va adopta măsuri de retorsiune dacă SUA vor impune tarife suplimentare (ministru)