DISTRIBUIȚI
A guy walks past the Google logo set up for the Google Developers Day in Shanghai, China, 10 September 2019.,Image: 470277618, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights Except China (including Hong Kong, Macau, and Taiwan) and France ***, Model Release: no

Gigantul american Google a anunţat luni că urmează să-şi amenajeze o parte din spaţiile sale din Statele Unite pentru a le transforma în centre de vaccinare împotriva COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Pentru a contribui la campania de vaccinare, începând din Statele Unite, vom pune la dispoziţie o serie de spaţii Google, precum clădiri, parcări şi spaţii deschise”, a scris şeful Google, Sundar Pichai, într-o postare pe blog.


Citește și : O furtună puternică A MĂTURAT coasta de sud-est a Africii! 12 oameni au murit!

„Aceste sit-uri vor fi deschise oricui este eligibil pentru vaccin conform criteriilor de stat şi locale”, a adăugat el.

Primele spaţii pentru vaccinare vor fi deschise în Los Angeles şi zona San Francisco, în California (vestul Statelor Unite), în Kirkland, în statul Washington (vest) şi în oraşul New York (est), însă Google intenţionează să deschidă mai multe astfel de centre.

Google colaborează cu grupul One Medical şi cu agenţiile de sănătate publică din SUA pentru a pune în aplicare iniţiativa.

Sundar Pichai a anunţat, de asemenea, că Google va acorda subvenţii de 100 de milioane de dolari pentru campanii publicitare către Fundaţia Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi diverse organizaţii mondiale, precum şi 50 de milioane de dolari pentru a ajuta agenţiile de sănătate publică să educe comunităţile defavorizate cu privire la imunizare.

Citește și : Moderna AMÂNĂ un transport de vaccin în Polonia

Totodată, gigantul online Amazon i-a oferit săptămâna trecută ajutorul preşedintelui american Joe Biden pentru a-şi atinge obiectivul de a vaccina 100 de milioane de americani în primele 100 de zile ale mandatului său.