DISTRIBUIȚI

Un grup de cercetători chinezi a descoperit o nouă specie de orhidee într-un habitat populat de exemplare de panda uriaş din provincia Sichuan, a anunţat vineri Institutul de Biologie din Chengdu, aflat în subordinea Academiei de Ştiinţe din China, informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Noua specie, Gastrochilus wolongensis, a fost denumită după zona Wolong din Parcul Naţional pentru Panda Uriaş.


Citeşte şi: Bărbatul căutat de tot FBI-ul a fost UCIS într-un lan de porumb – Black News

Orhideea a fost descoperită în acest parc în noiembrie 2020 de oameni de ştiinţă din cadrul institutului şi de angajaţi ai rezervaţiei naturale.

După observaţii îndelungate, cercetătorii au colectat specimene de flori şi au stabilit că este vorba despre o nouă specie de orhidee.

Potrivit institutului, analizele ulterioare au demonstrat că specia nouă este înrudită că speciile Gastrochilus ciliaris şi Gastrochilus formosanus.

Citeşte şi: Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer ‘foarte promiţător’ – Black News

Gastrochilus este un gen de plantă ce aparţine familiei orhideelor, a notat institutul. Dintre cele 58 de specii incluse în acest gen, 17 sunt endemice în China.

Descoperirea a fost publicată recent în jurnalul ştiinţific Ecosystem Health and Sustainability.