DISTRIBUIȚI
REUTERS

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile principalelor oraşe din Myanmar, duminică, pentru a noua zi consecutiv, în demonstraţii împotriva loviturii de stat, după o noapte în care cetăţenii au format patrule şi armata a renunţat la legile care protejează libertăţile, relatează Reuters, scrie news.ro .  

Studenţii au mărşăluit prin Yangon, cel mai mare oraş al ţării, purtând haine albe şi pancarte prin care era cerută eliberarea fostului lider de facto Aung San Suu Kyi, care se află în detenţie din 1 februarie, când armata a preluat puterea în Myanmar acuzând că alegerile din toamnă au fost fraudate.


Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

Un convoi de motociclete şi maşini a parcurs străzile capitalei Nay Pyi Taw. În oraşul sud-estic Dawei şi în Waimaw, din statul nordic Kachin, au avut loc de asemenea demonstraţii.

Reţinerea lui Aung San Suu Kyi, acuzată în principal pentru că a importat staţii de transmisie-recepţie, ar trebui să expire luni. Avocatul ei, Khin Maung Zaw, nu a putut fi contactat pentru a comenta legat de ce se va întâmpla.

Peste 384 de oameni au fost reţinuţă de la începutul loviturii de stat, potrivit Assistance Association for Political Prisoners, care a precizat că cele mai multe arestări au avut loc noaptea.

Protestatarii cer de mai multe zile, pe străzi, ca armata să înceteze aceste acţiuni.

Sâmbătă noapte, rezidenţi din Yangon şi din Mandalay, al doilea cel mai mare oraş din ţară, s-au unit pentru a forma patrule de teama raidurilor armatei, precum şi pentru a preveni delicte comune, având în vedere că junta a ordonat eliberarea a 23.000 de prizonieri.

În mai multe cartiere, grupuri alcătuite în general din bărbaţi tineri au dat alarma, folosindu-se de ustensile de gătit, în urmărirea a ceea ce considerau a fi personaje suspecte.

Imagini neverificate apărute pe reţelele de socializare au alimentat zvonurile că infractorii eliberaţi încearcă să se amestece în manifestaţii sau să otrăvească rezervele de apă.

„Credem că armata intenţionează că provoace violenţe cu aceşti criminali infiltrându-i în protestele paşnice”, a spus un protestatar.

Trei persoane din diferite părţi ale oraşului Yangon au spus că au văzut drone deasupra mulţimilor.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

Tot sâmbătă noapte, armata a reinstaurat o lege prin care este cerut oamenilor să raporteze vizitatorii de peste noapte din casele lor, care permite forţelor de securitate să reţină suspecţi şi să cerceteze proprietăţi private fără aprobarea unui judecător şi a ordonat arestarea susţinătorilor cunoscuţi ai protestelor.

Lovitura de stat a fost denunţată de ţările occidentale, cu Statele Unite care au anunţat impunerea unor sancţiuni privind generalii aflaţi la conducere. Mai multe ţări au în vedere măsuri similare.