DISTRIBUIȚI

Un influent senator american, democratul Robert Menendez, este vizat de o anchetă federală la New York, la cinci ani după ce a reuşit să evite o condamnare pentru corupţie, a declarat miercuri consilierul său, relatează AFP, potrivit agerpres.

Site-ul de investigaţii Semafor, preluat de numeroase mass-media americane, afirmă că procurorii parchetului federal din sudul statului New York, în Manhattan, îl anchetează pe Robert Menendez, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Senatului, fără a preciza natura acuzaţiilor.


Citeşte şi: Parlamentul sârb a votat un nou guvern – Black News

„Senatorul Menendez ştie că presa a informat astăzi (miercuri) în legătură cu o anchetă, dar nu cunoaşte motivul acesteia”, a declarat consilierul său politic Michael Soliman. El a precizat că senatorul s-a pus la dispoziţia anchetatorilor.

Robert Menendez, 68 de ani, de origine cubaneză, născut la New York, este un influent politician. Reprezentant democrat al statului New Jersey în Camera Reprezentanţilor între 1993 şi 2006, apoi în Senat, el conduce puternicul Comitet pentru Afaceri Externe din camera superioară a Congresului american.

Oficialul democrat a mai avut în trecut probleme cu justiţia federală.

Foarte rar în cazul unui senator, el a fost inculpat pentru corupţie în 2015, însă procesul său, aproape finalizat în 2017, a fost anulat din lipsa unui verdict unanim al juriului.

Un an mai târziu, Ministerul de Justiţie – în timpul mandatului preşedintelui republican Donald Trump – i-a cerut unui judecător să renunţe la toate acuzaţiile de corupţie împotriva lui Robert Menendez.

El a fost acuzat că s-a folosit de funcţie pentru a apăra interesele unui bogat prieten oftalmolog, om de afaceri şi donator din Florida, Salomon Melgen, în schimbul unor cadouri şi al finanţării campaniei.

Senatorul ar fi beneficiat de zboruri gratuite cu avioane private, i-ar fi fost împrumutată o vilă în Republica Dominicană, s-ar fi bucurat de trei nopţi într-un palat parizian, mese, partide de golf… şi peste 750.000 de dolari în donaţii de campanie.

Citeşte şi: Xi Jinping este dispus să coopereze cu SUA în interes reciproc – Black News

În schimb, conform anchetei de la acea vreme, Menendez l-ar fi ajutat pe Melgen să obţină un contract cu autorităţile vamale din Republica Dominicană, ar fi intervenit pentru ca iubitele străine ale medicului să obţină vize americane şi ar fi rezolvat un litigiu cu Ministerul Sănătăţii.

Washington Post a amintit miercuri că Melgen, condamnat în 2017 la 17 ani de închisoare pentru fraudă, a fost graţiat şi eliberat pe 20 ianuarie 2021, în ultima zi a preşedinţiei Trump.