DISTRIBUIȚI
BBC

O macara de 20 de metri înălţime a căzut pe un şantier de construcţie şi pe caze din zonă, în estul Londrei, omorând o persoană şi rănind alte patru, au anunţat serviciile de salvare din capitala britanică, relatează AFP, potrivit news.ro.

”O macara de 20 de metri a căzut peste un imobil de apartamente aflat în construcţie şi două case”, au anunţat miercuri pompierii, care au efectuat o ”operaţiune de salvare complexă”.


Citeşte şi: Autorităţile canadiene AU PIERDUT URMA a circa 35.000 de străini expulzabili


Serviciile de salvare au anunţat că au înregistrat patru răniţi, dintre care doi au fost spitalizaţi cu răni la cap.

Citeşte şi: Polonia şi Slovacia au parafat un acord de cooperare militară

”Din nefericire, în pofida eforturilor serviciilor noastre de urgenţă, o a cincea persoană a fost găsită moartă la faţa locului”, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare.

Un reprezentant sindical, Jerry Swain, de la Sindicatul Unite Alliance, a solicitat o anchetă, ale cărei concluzii preliminare ar urma să fie ”publicate peste câteva săptămâni şi nu luni sau ani, pentru ca să se evite accidente similare în viitor”.