DISTRIBUIȚI
Teller Report

Grădina zoologică din Lahore a anulat planurile de a vinde la licitaţie 12 dintre cei 29 de lei pe care îi găzduieşte, după ce a decis în cele din urmă să creeze noi incinte pentru aceştia, informează AFP, potrivit agerpres.

Vânzarea, iniţial prevăzută pentru joi, i-a înfuriat pe unii activişti pentru drepturile animalelor. Potrivit World Wildlife Fund (WWF), leii ar trebui transferaţi la alte grădini zoologice, iar femelele putea fi sterilizate sau primi anticoncepţionale.


Citeşte şi: Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva maimuţelor în Brazilia – Black News

„Principalul motiv al licitaţiilor a fost lipsa de spaţiu”, a declarat pentru AFP directorul adjunct al grădinii zoologice, Tanvir Ahmed Janjua, adăugând că oficialii au decis în cele din urmă să accelereze lucrările la două noi incinte.

„Acum că această problemă va fi rezolvată în curând, (licitaţia) nu mai este nevoie să aibă loc”, a precizat el.

Grădina zoologică, care se întinde pe mai mult de 80 de hectare, găzduieşte în prezent 29 de lei, şase tigri şi doi jaguari şi este considerată una dintre cele mai bune într-o ţară unde astfel de spaţii nu dispun de suficiente mijloace şi facilităţi pentru o îngrijire corespunzătoare a animalelor.

Oficialii grădinii zoologice fixaseră un preţ de rezervă de 150.000 de rupii (700 de dolari) pentru fiecare leu, aproximativ acelaşi ca pentru o vacă, însă sperau ca fiecare animal să îşi găsească un cumpărător pentru aproximativ două milioane de rupii (aproximativ 9.300 de dolari).

În Pakistan, nu este neobişnuit ca locuitorii înstăriţi să îşi ia lei, tigri sau alte specii exotice ca animale de companie, aceştia fiind consideraţi simboluri ale bogăţiei.

Citeşte şi: Republicanii ameninţă cu o anchetă privind percheziţia de la Mar-a-Lago – Black News

Proprietarii acestora postează adesea fotografii şi videoclipuri cu felinele pe reţelele de socializare şi le închiriază ca recuzită pentru filme şi şedinţe foto.

Tanvir Ahmed Janjua a negat că reacţia activiştilor pentru drepturile animalelor ar fi cauzat anularea licitaţiei. „Dacă leii continuă să se înmulţească şi constatăm că rămânem din nou fără spaţiu, putem organiza cu uşurinţă o altă licitaţie”, a declarat acesta.