DISTRIBUIȚI
afp

O jurnalistă britanică care lucra pentru publicaţia The Guardian în Egipt a fost forţată să părăsească ţara după ce a fost sancţionată săptămâna trecută din cauza unui articol despre noul coronavirus considerat „de rea credinţă”, a scris joi cotidianul britanic, preluat de AFP, scrie agerpres.

Publicaţia a precizat că „diplomaţi occidentali” au avertizat-o pe Ruth Michaelson, care locuieşte în Egipt din 2014, „că serviciile de securitate ale ţării vor ca ea să părăsească Egiptul imediat după ce acreditarea sa de presă i-a fost anulată”.


Citește și : China raportează 67 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus și 6 decese

Pe 15 martie, corespondenta a scris un articol în care a citat un studiu canadian care afirma că Egiptul ar fi putut avea în realitate peste 19.000 de cazuri de COVID-19 până la începutul lunii martie.

Potrivit Serviciului de Informaţii egiptean (SIS), care reglementează activitatea presei străine în ţară, cifra menţionată provine dintr-un „studiu nepublicat şi… nerecunoscut ştiinţific”, ceea ce potrivit SIS, dovedeşte „reaua credinţă” a corespondentei.

Corespondentul ziarului New York Times, Declan Walsh, care a evocat studiul citat de ziarul britanic într-un tweet, a fost chemat la rândul său să dea socoteală SIS.

Michaelson şi Walsh au fost acuzaţi de către SIS de „raportare părtinitoare pe baza unui studiu nedemn de încredere”, potrivit The Guardian.

Ziarul a precizat că „oficialii egipteni au cerut retragerea articolului şi scuze oficiale din partea The Guardian”.

Pe 17 martie, SIS a anunţat retragerea acreditării jurnalistei britanice, care a părăsit într-un final Egiptul pe 20 martie, potrivit The Guardian.

Publicaţia a precizat că a propus autorităţilor egiptene să publice o scrisoare „care infirmă articolul sau studiul canadian”, dar nu a primit „niciun răspuns”.

În ediţia sa de joi, The Guardian a precizat că regretă tratamentul de care a avut parte jurnalista din partea autorităţilor egiptene, dând asigurări că aceasta a scris pe baza „unor descoperiri ştiinţifice ale unor specialişti în boli infecţioase”.

Citește și : Lumea se îndreaptă către o criză economică mai rea decât cea din anul 2008 (OMC)

Contactată joi de AFP, publicaţia nu a dorit să adauge comentarii.

Egiptul, care a înregistrat până acum 456 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 21 de decese, a avertizat că oricine răspândeşte „informaţii false” despre COVID-19 se confruntă cu posibile sancţiuni, inclusiv cu închisoarea.

Ţara se află pe locul 163 din 180 de ţări în clasamentul pe 2019 al libertăţii presei realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere.

Câţiva jurnalişti au fost expulzaţi din Egipt în ultimii ani, cel mai recent caz fiind cel al corespondentului ziarului britanic The Times, Bel Trew, nevoit să părăsească ţara la începutul lui 2018.