Autorităţile turce au arestat o femeie cu cetăţenie franceză suspectată că intenţiona să se alăture grupării Stat Islamic (SI) în Siria, au relatat marţi media turce, transmite AFP, potrivit agerpres.
Presa turcă a menţionat că femeia va fi expulzată. Aceasta, în vârstă de 21 de ani, a fost arestată şi plasată în detenţie la Adana (sudul Turciei) de poliţia antiteroristă turcă, a informat agenţia de presă DHA.
VEZI și: CUTREMUR puternic în Albania. Mai multe clădiri s-au prăbușit – VIDEO
Anchetatorii turci bănuiesc că tânăra voia să se deplaseze în provincia vecină Hatay şi, de acolo, să treacă frontiera cu Siria.
În timpul interogatoriului, femeia a afirmat că se afla în Turcia ca turistă, a indicat DHA.
În ultimii ani, Turcia a reprezentat un loc de tranzit important pentru străini, în special occidentali, care voiau să ajungă în Siria pentru a se alătura uneia dintre numeroasele grupări armate apărute după declanşarea conflictului sirian, în 2011.
Citește și: INTERMEDIARUL din cazul lui Daphne Caruana Galizia a fost GRAȚIAT
Ankara susţine că deţine câteva sute de presupuşi membri străini ai SI, iar în ultimele săptămâni a procedat la expulzări.
În urmă cu două săptămâni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că în închisorile din ţara sa se află 1.149 de militanţi ai SI, dintre care 737 sunt cetăţeni străini.