DISTRIBUIȚI

Autorităţile de la Praga au izolat, luni dimineaţă, o zonă din estul Cehiei pentru a preveni răspândirea pandemiei cauzate de noul coronavirus, a anunţat primarul oraşului Unicov, Radek Vincour, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Unicov şi Cervenka, Litovel şi toate filialele locale au fost închise începând cu ora 03:00 prin ordin al Biroului regional de sănătate publică. Motivul este de a preveni răspândirea maladiei COVID-19”, a afirmat Radek Vincour.


Citeşte şi: Donald Trump ‘a intrat în gura lupilor’ democraţi

Agenţia de presă CTK a relatat că duminică seară existau în zonă 25 de cazuri de coronavirus. În zona respectivă locuiesc aproximativ 24.000 de persoane.

Măsura izolării acestei părţi din estul Cehiei a fost luată după ce duminică autorităţile au înăsprit restricţiile, interzicând deplasările, cu excepţia locurilor de muncă, cumpărăturilor esenţiale şi altor activităţi necesare, până pe 24 martie.

Sâmbătă, guvernul ceh a decis închiderea majorităţii magazinelor şi restaurantelor pentru cel puţin 10 zile. Alte măsuri includ interzicerea a aproape tuturor călătoriilor internaţionale începând din 16 martie şi închiderea şcolilor.

Ministrul de interne ceh Jan Hamacek a afirmat ca obiectivul acestor măsuri – similare celor luate de alte ţări, afectate mai grav – este de a încetini răspândirea coronavirusului.

”Nimănui nu-i este interzis să iasă la o plimbare, dar să bei o bere cu 20 de oameni în jurul tău este iresponsabil şi periculos”, a spus Hamacek.

Citeşte şi: PRIMUL vaccin anti-coronavirus este TESTAT la Seattle

Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a confirmat 298 de cazuri de infectare cu nul coronavirus până duminică noaptea şi niciun deces.

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că Cehia are nevoie de 1 milion măşti de protecţie şi că în acest sens guvernul de la Praga încearcă să găsească soluţii. A doua zi, executivul ceh a afirmat că în câteva zile vor sosi din China câteva milioane de măşti şi un număr suficient de kit-uri pentru teste.

Guvernul ceh a afirmat că accelerează activitatea de testare. Duminică au fost efectuate 1.003 de noi teste, numărul total al acestora ajungând la 5.068.