DISTRIBUIȚI
Twitter

Opt membri ai aceleiaşi familii au fost ucişi într-un atac israelian în sudul Fâşiei Gaza, înainte de intrarea în vigoare a unui armistiţiu, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii al acestei enclave palestiniene, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste atacuri au crescut deja la 34 de morţi şi 111 răniţi bilanţul operaţiunilor israeliene ce vizează începând de marţi elemente ale grupării Jihadul Islamic, care la rândul său a tras peste 350 de rachete în direcţia Israelului, potrivit datelor armatei israeliene.


Citește și: SUA anunță câți militari vor fi păstrați în Siria

„Şase membri ai familiei Abou Malhous, printre care trei copii şi două femei, au fost ucişi într-un atac israelian asupra casei lor din Deir al-Balah, în sudul Fâşiei Gaza”, a precizat în noaptea de miercuri spre joi Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, teritoriu aflat sub controlul islamiştilor din mişcarea Hamas. Alţi doi copii au fost găsiţi joi dimineaţa sub dărâmături, potrivit ministerului.

Armata israeliană a întreprins marţi dimineaţa o operaţiune ţintită împotriva lui Baha Abou al-Ata, comandant al grupării Jihadul Islamic, care a murit împreună cu soţia lui. În urma acestui atac, Jihadul Islamic a lansat un tir de rachete asupra Israelului, care la rândul său şi-a înteţit atacurile aeriene împotriva poziţiilor acestui grup islamist armat.

Armata israeliană acuză Jihadul Islamic mai ales că foloseşte scuturi umane pentru a se apăra de atacuri, însă nu a ţintit de data aceasta Hamas, mişcare islamistă care controlează Gaza.

Hamas şi Israel au dus trei războaie în enclavă, începând din 2008. Însă această grupare, spre deosebire de Jihadul Islamic, a aprobat un armistiţiu negociat cu medierea ONU, a Egiptului, ţară ce se învecinează cu Gaza, şi a Qatarului, emirat din Golf ce întreţine relaţii atât cu Gaza, cât şi cu Israelul.

Citește și: Tusk: Odată ieșită din UE, Marea Britanie va fi un ‘jucător de mâna a doua’

Pentru a încerca să frâneze această nouă spirală a violenţei, emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu (OM), Nickolay Mladenov, a întreprins o mediere alături de egipteni – care se bucură de o puternică influenţă asupra Fâşiei Gaza şi de relaţii oficiale cu Israelul – în vederea unei „dezescaladări urgente”.

În urma acestei medieri, un acord de încetare a focului a intrat în vigoare joi la orele locale 05:30 (03:30 GMT), au precizat pentru AFP o sursă de informaţie egipteană şi un înalt responsabil al Jihadului Islamic.