DISTRIBUIȚI
Human Rights Watch

Gruparea extremistă Statul Islamic a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac care a avut loc sâmbătă asupra unui minister afgan din Kabul, soldat cu zece morţi, relatează DPA, scrie Agerpres.

Conform unei declaraţii publicate online de platforma jihadistă Nashir News, atacul de sâmbătă asupra Ministerului afgan al Telecomunicaţiilor a fost comis de patru militanţi ai Statului Islamic.


Citește și : Alegătorii egipteni îndemnaţi să voteze ‘DA’ la referendumul pentru prelungirea mandatului lui el-Sissi

Tot duminică, Ministerul de Interne a precizat a precizat că trei dintre răniţi au murit sâmbătă noapte, astfel că numărul deceselor a crescut de la şapte la zece.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, a declarat pentru DPA că două femei şi trei membri ai forţelor de securitate se numără printre cei morţi. Alţi cinci răniţi rămân în spital.

Atacul, care a durat mai multe ore, s-a încheiat după ce trei atacatori au fost împuşcaţi, iar al patrulea s-a aruncat în aer.

Citește și : Alegeri în Ucraina: Comediantul Volodimir Zelenski, marele favorit în turul doi al scrutinului prezidenţial

Forţele de securitate afgane au evacuat cel puţin 2.800 de angajaţi guvernamentali care rămăseseră blocaţi în clădiri din zonă.