DISTRIBUIȚI
Reuters

Poliţia suedeză a anunţat miercuri că o femeie de circa 60 de ani a fost ucisă într-un atac cu cuţitul în plină zi pe insula Gotland, unde principalii responsabili politici ai ţării s-au reunit pentru o săptămână, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.  

„Din nefericire, pot să vă anunţ că o femeie a murit în urma rănilor suferite”, a declarat Fredrik Persson, şeful poliţiei Gotland, în cadrul unei conferinţe de presă în care a precizat că agresiunea s-a produs cu puţin timp înainte de ora 14.00 (12.00 GMT).


Citește și :  Premierul ucrainean: Oligarhii ruși ar trebui să plătească nota de plată pentru reconstrucție

El a adăugat că un bărbat de 33 de ani a fost arestat la puţin timp după atac, dar a refuzat să avanseze un eventual motiv al agresiunii.

Potrivit poliţiei, femeia a fost înjunghiată în apropierea locului în care lidera Partidului de Centru, Annie Loof, susţinea un discurs.

De asemenea, poliţia a precizat că nu există indicii privind alte ameninţări asupra festivalului.

Cotidianul Aftonbladet a relatat, citând surse, că bărbatul are legături cu o organizaţie neonazistă.

Citește și : Şeful spionajului militar ucrainean: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia anul viitor

Festivalul politic care durează o săptămână este un eveniment anual care atrage mii de participanţi şi în cadrul căruia politicienii susţin discursuri şi discută liber cu alegătorii şi turiştii, notează Reuters.