DISTRIBUIȚI
Malian soldiers parade as they arrive by military vehicle at Independence Square in Bamako on August 18, 2020, after rebel troops seized Malian President Ibrahim Boubacar Keita and Prime Minister Boubou Cisse in a dramatic escalation of a months-long crisis. - Neighbouring states in West Africa, along with France, the European Union and the African Union, condemned the sudden mutiny and warned against any unconstitutional change of power in the fragile country. (Photo by STRINGER / AFP) (Photo by STRINGER/AFP via Getty Images)

O delegaţie vest-africană a sosit sâmbătă la Bamako, unde a avut o scurtă întrevedere cu liderii juntei care l-au răsturnat de la putere pe preşedintele malian Ibrahim Boubacar Keita, notează AFP, potrivit agerpres.

Emisarii Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) au fost primiţi la Ministerul Apărării de membrii Comitetului naţional pentru salvarea poporului (CNSP), printre care noul om forte al ţării, colonelul Assimi Goita, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.


Citește și : Svetlana Tihanovskaia a declarat că nu va candida dacă se organizează noi alegeri prezidenţiale în Belarus

După discuţii care au durat circa 30 de minute, delegaţia condusă de fostul preşedinte nigerian Goodluck Jonathan şi care a dorit „să se asigure de revenirea imediată la ordinea constituţională”, a plecat fără să facă declaraţii.

„A fost o primă întâlnire oficială de contact. Vor urma şi altele, nu neapărat mediatizate, dar avem deja o bună impresie despre această misiune a ECOWAS”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată puciştilor.

„Am înţeles că unii şefi de stat, cum este ivorianul Alassane Ouattara, acţionează pentru detensionarea situaţiei, pentru o soluţie paşnică, chiar dacă ne-au condamnat pentru preluarea puterii. Suntem deschişi discuţiilor”, a adăugat sursa.

La sosirea la Bamako, Goodluck Jonathan şi-a exprimat încrederea că discuţiile vor conduce la „ceva bun pentru ţară, bun pentru ECOWAS şi bun pentru comunitatea internaţională”.

Citește și : Fost militar american, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Emisarii vest-africani s-au deplasat apoi la Kati, oraş-garnizoană de la periferia capitalei Bamako devenit noul centru al puterii, pentru „a vizita personalităţile arestate” de militari, printre care premierul Boubou Cissé, preşedintele Adunării Naţionale Moussa Timbiné şi şeful statului-major al armatei, generalul Abdoulaye Coulibaly.

Ulterior, s-au întâlnit cu preşedintele înlăturat de la putere, Ibrahim Boubacar Keita, transferat discret sâmbătă de la Kati la Bamako, potrivit unei surse apropiate juntei militare.