DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

O delegaţie a talibanilor afgani s-a întâlnit în China cu ministrul chinez de externe şi cu alţi înalţi responsabili ai diplomaţiei chineze, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al insurgenţilor, membru al acestei delegaţii, potrivit agerpres.  

În cadrul acestei vizite de două zile începute marţi, delegaţia de nouă membri, condusă de mollahul Abdul Ghani Baradar, nr.2 al grupării insurgente, a avut ‘întâlniri separate cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, cu ministru adjunct de externe şi reprezentantul special chinez pentru Afganistan’, a declarat purtătorul de cuvânt Mohammad Naeem.


Citește și : Bilanţul inundaţiilor din centrul Chinei creşte la 71 de morţi

El nu a precizat unde anume în China au loc aceste întâlniri.

Talibanii ‘au asigurat China (care are graniţa comună cu Afganistanul) că pământul afgan nu va fi utilizat împotriva securităţii niciunei ţări”, a declarat Mohammad Naeem într-un mesaj transmis redacţiei AFP din Kabul.

Oficialii chinezi ‘au promis să nu intervină în afacerile afgane, dimpotrivă să ajute la rezolvarea problemelor pentru a se ajunge la pace’.

‘Politica, economia şi probleme legate de securitatea celor două ţări, precum şi situaţia din Afganistan şi procesul de pace au fost abordate în cadrul acestor întâlniri’, a indicat Mohammad Naeem într-o postare pe Twitter, potrivit Reuters.

Ocuparea rapidă de către talibani a unor zone vaste din teritoriul afgan în mai puţin de trei luni, în cadrul unei ofensive desfăşurate pe toate direcţiile, îngrijorează în mod deosebit ţările vecine Afganistanului, în timp ce retragerea forţelor internaţionale care au staţionat aici în decurs de 20 de ani este aproape de final.

Forţele afgane, care până acum au opus o rezistenţă slabă, controlează în principal, în afară de Kabul, capitalele provinciale şi principalele artere, ceea ce amplifică temerile privind revenirea talibanilor la putere.

Citește și : Navalnîi le cere simpatizanţilor săi să se mobilizeze după blocarea celor 49 de site-uri legate de mişcarea sa

Regimul taliban (1996-2001), care se baza pe o interpretare ultrarigidă a regulilor islamice, a fost înlăturat de la putere cu aproape 20 de ani în urmă de către o coaliţie internaţională condusă de SUA, după refuzul său de a-l preda pe liderul Al Qaida, Osama ben Laden, în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, revendicate de reţeaua sa teroristă.

Negocierile de pace dintre talibani şi autorităţile afgane, deschise în septembrie la Doha, nu au înregistrat până acum niciun progres.