DISTRIBUIȚI
South China Morning Post

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a oferit sâmbătă omologului chinez Xi Jinping o cutie cu îngheţată rusească drept cadou la aniversarea a 66 de ani, zi de naştere sărbătorită la Duşanbe, unde a avut loc summitul cu privire la securitatea în Asia, potrivit informaţiilor furnizate de Kremlin, transmite AFP, potrivit agerpres.

„Avem o slujbă extraordinară care ne face să muncim şi să ne îndeplinim obligaţiile chiar şi în ziua de naştere”, a declarat Putin, care s-a întâlnit cu preşedintele Chinei cu puţin înaintea începerii summitului din capitala Tadjikistanului, la care au participat delegaţii din 27 de ţări, printre care Iran şi Qatar.


Citește și : Justiția braziliană l-a declarat iresponsabil penal pe agresorul lui Bolsonaro

„La mulţi ani şi cele mai bune urări (…)! Sunt încântat să am un prieten ca dumneavoastră”, s-a adresat Putin liderului chinez, conform imaginilor difuzate pe site-ul preşedinţiei ruse.

„Am venit cu daruri bune”, a continuat şeful statului rus, înainte de a-i prezenta sărbătoritului o cutie mare, plină de îngheţată produsă în Rusia, un produs foarte apreciat de Xi Jinping, precum şi o vază cu înscrisul „O zi însorită”. Cei doi au ciocnit apoi şi au băut şampanie.

„Întreaga noastră echipă şi chiar pot spune întreaga noastră ţară vă doreşte tot binele din lume, pentru că faceţi mult pentru dezvoltarea relaţiilor dintre ţările noastre”, a subliniat Vladimir Putin.

„Vă bucuraţi de o mare autoritate în inima poporului chinez”, i-a răspuns Xi Jinping.

Preşedintele Chinei, care îl numeşte pe Vladimir Putin „cel mai bun prieten al său” a dat săptămâna trecută „o nouă strălucire” înţelegerii ruso-chineze în cadrul întâlnirii de la Kremlin, prin adresarea a nenumărate complimente şi declaraţii de prietenie.

Citește și : Mexicul va adopta măsuri de retorsiune dacă SUA vor impune tarife suplimentare (ministru)

Cei doi lideri au semnat la Moscova o Declaraţie Comună cu privire la „consolidarea relaţiilor parteneriatului global şi cooperării strategice într-o nouă eră” şi au afişat ulterior strânsa legătură economică dintre Rusia şi China, făcând front comun în a critica dominaţia economică americană în cadrul Forumului Economic Internaţional din Sankt Petersburg.