DISTRIBUIȚI
PinkNews

O comisie parlamentară din Brazilia a votat marţi în favoarea aprobării oficiale a raportului final al Comisiei de Anchetă Parlamentară (CPI) a Senatului asupra politicilor preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, raport prin care lui Bolsonaro i se atribuie delicte grave şi care recomandă punerea lui sub acuzare, informează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Membrii comisiei au aprobat cu şapte voturi pentru şi patru împotrivă raportul CPI care timp de şase luni a cules probe asupra modului de gestionare a pandemiei soldate cu peste 605.000 de morţi în Brazilia.


Citeşte şi: Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA – Black News

Potrivit raportului, Bolsonaro se face vinovat de 9 delicte, de la acte de şarlatanie până la incitare la delict şi crime împotriva umanităţii. Raportul recomandă de asemenea punerea sub acuzare a lui Bolsonaro.

Comisia de Anchetă „a dovedit existenţa amprentelor preşedintelui” în mii de decese cauzate de COVID-19, a declarat senatorul Renan Calheiros, autorul raportului, în timpul prezentării documentului, săptămâna trecută.

După SUA şi India, în Brazilia a fost înregistrat cel mai mare număr de infectări, cu aproape 22 milioane de cazuri. Recent, această cea mai mare ţară din America Latină a depăşit 600.000 de decese asociate COVID-19.

Citeşte şi: ATAC jihadist în Irak! Cel puţin 11 au murit! – Black News

În afară de Bolsonaro, raportul de aproape 1.300 de pagini recomandă punerea sub acuzare a altor circa zece persoane, printre care cei trei fii ai preşedintelui, şi două companii.

Potrivit Reuters, este puţin probabil ca Bolsonaro să fie pus oficial sub acuzare, dat fiind că astfel de acuzaţii ar trebui să fie formulate de procurorul general al Braziliei, numit în post chiar de către şeful statului. De altfel, preşedintele a calificat anterior drept ”o glumă” ancheta Senatului.