DISTRIBUIȚI

Cel puţin patru persoane au murit şi alte zeci au fost rănite sau date dispărute luni în urma prăbuşirii unui imobil în construcţie la Abadan, în sud-vestul Iranului, au transmis surse oficiale, potrivit AFP şi agerpres.

„Părţi ale clădirii Metropol de zece etaje, situată la Abadan, capitala provinciei Khuzestan, s-au prăbuşit”, a anunţat televiziunea de stat.


Citeşte şi: Hillary Clinton A APROBAT diseminarea în presă a acuzațiilor privind aşa-zisele legături ale lui Trump cu Rusia – Black News

„Până acum, patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 21 au fost rănite”, a declarat la televiziune purtătorul de cuvânt al serviciului naţional de salvare, Mojtaba Khaledi.

Conform filialei regionale a Crucii Roşii iraniene, cel puţin 80 de persoane au fost prinse sub dărâmături, iar pentru găsirea lor sunt folosiţi câini de salvare. Conform agenţiei de presă FARS, majoritatea celor prinşi sub dărâmături sunt lucrători de pe şantier.

Citeşte şi: Cel puţin şapte morţi după declanşarea unui incendiu pe un feribot în Filipine – Black News

Imobilul, care era încă în construcţie şi urma să găzduiască în special birouri, se află pe „strada centrală cea mai frecventată din oraş”, unde clădirile din jur sunt în principal „magazine, clinici medicale şi birouri”, a precizat postul de televiziune.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului. Conform FARS, proprietarul şi managerul de proiect al complexului ar fi fost arestaţi.