DISTRIBUIȚI
The Local - Germany

O bombă de aproximativ 220 de kilograme din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită la sfârşitul lunii iunie în oraşul Rouen (nord-vestul Franţei), a fost dezamorsată duminică, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Operaţiunea a fost efectuată de serviciul de genişti din oraşul Caen şi a fost finalizată în jurul orei locale 10.30 (08.30 GMT), a prefectura prefectura acestui sector. Locuitorii au revenit la casele lor la puţin timp după ora locală 11.00, a precizat sursa citată.


Citește și : Franța: Poliţia caută un bărbat care a intrat cu o maşină într-o moschee din oraşul Lille

Persoanele care locuiesc pe un perimetru de 270 de metri în jurul bombei au fost evacuate de la ora 07.00. Au fost vizate circa 630 de locuinţe, precum şi un azil de bătrâni, în total 1.800 de persoane.

Aceşti locuitori au fost avertizaţi, aproximativ o sută dintre aceştia fiind evacuaţi spre o sală de gimnastică din oraş.

Dispozitivul exploziv a fost descoperit în urma unor lucrări efectuate într-un cartier din apropierea centrului oraşului Rouen. Această bombă va fi distrusă în zilele următoare, a precizat prefectura oraşului.

Citește și : Nicaragua: Manifestaţii pro şi anti-Ortega; o persoană a murit