DISTRIBUIȚI
The Local - Germany

O bombă americană de 100 de kilograme datând din al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost descoperită în centrul Brerlinului, în apropiere de embelamtica Alexanderplatz, a anunţat poliţia, relatează AFP, scrie news.ro .

”Detonatorul a fost distrus cu succes. Ridicăm puţin câte puţin blocajele. Şi vă veţi putea întoarce curând în apartamente”, a anunţat sâmbătă, într-un mesaj postat pe Twitter, la ora locală 1.45 (2.45, ora României), Poliţia din Berlin.


Citește și : Justiția braziliană l-a declarat iresponsabil penal pe agresorul lui Bolsonaro

După ce a evacuat 3.000 de persoane din zonă vineri, poliţia a anunţat că s-a confruntat cu câteva probleme tehnice la dezamorsare, dar că acestea au fost soluţionate rapid.

Un perimetru de securitate de 300 de metri a fost stabilit.

Decoperită în apropierea unui impozant centru comercial, este vorba despre o bombă lansată de un avion american, al cărei detonator a rămas intact.

Traficul mai multor linii de tren, în zonă, a fost suspendat pe trimpul operaţiunii.

Germania are o mare experienţă în acest tip de evenimente, în contextul în care sunt descoperite frecvent bombe din al Doilea Război Mondial, lansate de aliaţi şi care nu au explodat, şi continuă să conducă la operaţiuni impresionante.

În aprilie 2018, forţele de securitate berlineze au dezamorsat o bombă britanică de 500 de kilograme. Aproximativ 10.000 de persoane au fost evacuate atunci.

Citește și : Mexicul va adopta măsuri de retorsiune dacă SUA vor impune tarife suplimentare (ministru)

Însă cea mai importantă evacuare de acest tip din 1945 încoace a avut loc în septembrie 2017, la Frankfurt, unde a fost găsită o enormă bombă britanică, dotată cu o încărcătură explozivă de 1,4 tone. În total 65.000 de locuitori au fost evacuaţi atunci.

Aceste dispozitive pot fi în general dezamorsate, însă există şi cazuri rare în care se provoacă o explozie ”controlată”.

Berlinul a fost supus, în timpul războiului, unei campanii intensive de bombardare, mai ales în primăvara lui 1945, când o treime dintre locuinţele din oraş au fost distruse, iar zeci de mii de persoane au fost masacrate.

Mii de dispozitive neexplodate au fost descoperite de atunci, iar alte aproximativ 3.000 se află în continuare în subsolul oraşului, potrivit unor experţi.