DISTRIBUIȚI

Persoane necunoscute au aruncat joi cu cocktailuri Molotov asupra unei biserici emblematice din Kiev, în contextul tensiunilor religioase actuale cu Rusia privind recunoaşterea unei Biserici Ortodoxe independente de tutela Moscovei, fără a produce daune semnificative, au anunţat Biserica Ucraineană şi poliţia, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Incidentul s-a produs în cursul dimineţii la Biserica Sfântul Andrei din Kiev, bijuterie a arhitecturii baroce a secolului al XVIII-lea, amplasată pe o colină din centrul Kievului.


Citeşte şi: Americanii se tem că ar putea pierde un război în faţa Rusiei sau a Chinei

Autorităţile ucrainene au decis în octombrie să acorde Patriarhiei Constantinopolului dreptul de a folosi această biserică, ce îi va servi de acum ca reprezentanţă la Kiev, după decizia sa de a recunoaşte în această ţară o biserică independentă de tutela Moscovei.

Chemată să intervină după lansarea a două cocktailuri Molotov asupra porţii bisericii, poliţia municipală a anunţat într-un comunicat că a deschis o anchetă pentru ‘tentativă’ de a produce „daune premeditate” şi pentru „încălcarea egalităţii de drepturi”, delict pasibil de zece ani de închisoare.

Citeşte şi: Donald Tusk anunţă un summit pentru oficializarea acordului dintre UE şi Marea Britanie

Poliţia a precizat că a găsit un rucsac cu alte cocktailuri Molotov, adăugând că „cel puţin patru” persoane sunt implicate, dar că nimeni nu a fost rănit.

Extrem de aşteptată de autorităţile prooccidentale de la Kiev, ale căror relaţii cu Rusia sunt la cel mai scăzut nivel, recunoaşterea unei Biserici Ucrainene independente pune capăt unei tutele religioase ruse de 332 de ani în Ucraina. Ea a provocat furia Bisericii Ortodoxe Ruse, care a rupt legăturile cu Patriarhia Constantinopolului.