DISTRIBUIȚI
The Local France

Un incendiu în nordul Spaniei în apropiere de frontiera franceză a constrâns autorităţile să întrerupă circulaţia timp de mai multe ore pe o autostradă care leagă cele două ţări, lovite de caniculă, au anunţat pompierii, potrivit AFP, scrie agerpres.

„Intervenim împreună cu pompierii francezi la un incendiu în La Jonquera”, la frontieră, au anunţat ei pe Twitter.


Citește și: Afganistan : Peste 150 de militanți ai grupării Stat Islamic pot primi amnistie

Pompierii catalani au precizat că sunt sprijiniţi de şase bombardiere cu apă şi de elicoptere.

Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 17.30 (15.30 GMT), potrivit autorităţilor franceze, şi a fost izolat rapid. Autostrada a fost redeschisă în cursul serii.

Incendiul s-a declanşat într-un moment în care Franţa se confruntă cu una dintre cele mai dificile zile în materie de trafic rutier, când cei care se întorc din vacanţele din luna iulie se intersectează cu cei care pleacă în concediu în august, notează AFP.

Citește și: India : Cinci militanți au fost uciși de forțele de securitate în regiunea Cașmir