DISTRIBUIȚI

Asociaţia franceză „Coordonare împotriva rasismului şi islamofobiei” a fost dizolvată miercuri, a anunţat ministrul francez de interne Gérald Darmanin într-o postare pe Twitter, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul a explicat că această asociaţie „incita la ură, violenţă şi discriminare” şi a publicat decretul de dizolvare adoptat în cadrul consiliului de miniştri.


Citeşte şi: UK înregistrează cel mai mare număr de morţi de covid din luna martie – Black News

Această structură se află „la originea unui discurs de incitare la ură şi a unor afirmaţii antisemite”, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului Gabriel Attal, la finalul consiliului de miniştri.

Într-un interviu pentru cotidianul Le Figaro, la sfârşitul lui septembrie, Gérald Darmanin a anunţat că a declanşat mai multe proceduri pentru a închide locuri de cult şi a dizolva mai multe asociaţii, toate suspectate de propagandă a islamismului radical.

Printre aceste asociaţii se afla şi „Coordonare împotriva rasismului şi islamofobiei”.

Subliniind că o treime din cele 89 de locuri de cult „suspectate că sunt radicale şi înregistrate de serviciile de informaţii” au fost controlate din noiembrie 2020, Darmarin a precizat că „au fost angajate proceduri pentru a închide alte şase”.

Citeşte şi: Reuniune de urgenţă la ONU privind Coreea de Nord – Black News

Printre acestea se află moscheea din Allonnes, pentru care a fost anunţată o procedură de închidere pe 13 octombrie, din cauza predicilor care legitimau „recursul la jihadul armat”.

Ultimele dizolvări pronunţate în consiliul de miniştri datează din 29 septembrie. Este vorba despre editura „Nawa”, din cauza difuzării „mai multor lucrări care legitimează jihadul” şi Liga de apărare neagră africană (LDNA), calificată drept organizaţie „rasistă”.