DISTRIBUIȚI

O americană din statul Texas care şi-a închis fiul de 13 ani în portbagajul maşinii şi l-a dus să fie testat pentru COVID-19 face obiectul unor proceduri penale, dar şi al unor manifestări de susţinere, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Luni, 3 ianuarie, Sarah Beam a mers la stadionul Pridgeon din Houston unde poţi face un test COVID-19 fără să cobori din maşină. Ea i-a explicat persoanei care gestiona centrul de testare că a venit pentru fiul ei, care a fost pozitiv la un test COVID-19 anterior, dar că a preferat să-l transporte în portbagaj pentru a nu risca să fie contaminată. O angajată a centrului a cerut să-l vadă pe adolescent şi apoi a precizat că nu i se va face niciun test dacă acesta nu va sta pe bancheta din spate a vehiculului.


Citeşte şi: David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă – Black News

Poliţia, alertată de angajată şi pe baza imaginilor înregistrate de camerele video de supraveghere, au arestat-o sâmbătă pe profesoara Sarah Beam, bănuită că a pus în pericol viaţa copilului. Ea a fost eliberată duminică pe o cauţiune de 1.500 de dolari.

Luni, foşti elevi de-ai săi au lipit postere de susţinere şi apărare în jurul locuinţei. Pe ele se puteau citi mesaje precum:”O eroină adevărată fără mantie”,”O profesoară uimitoare, o mamă iubitoare, o femeie inspiratoare”.

Pe pancartele din carton agătaţe la ferestre se putea citi: „Te susţinem”, „Nu judecăm o carte după copertă”.

Citeşte şi: Ce a făcut creierului tău folosirea unui iPhone timp de 15 ani – Black News

Femeia, în vârstă de 41 de ani, a fost până de curând profesoară la un liceu în Houston, dar în prezent se află în concediu administrativ.

Autorităţile judiciare nu au precizat când va fi audiată.