DISTRIBUIȚI

Numărul străinilor care trăiesc în Germania continuă să crească, la sfârşitul anului trecut fiind înregistraţi în jur de 10,9 milioane, cu 2,7% (respectiv 292.000) mai mulţi decât în anul precedent, a indicat luni Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite dpa, potrivit agerpres.

În Registrul Central al Străinilor au fost înregistraţi 1,3 milioane de nou-veniţi, comparativ cu 1 milion de persoane care au emigrat.


Citește și: Un comando neozeelandez a fost trimis în Siria pentru recuperarea unei ostatice

La sfârşitul lunii octombrie, populaţia Germaniei era de aproape 83 milioane de locuitori.

Anul trecut a crescut din nou imigraţia persoanelor cu permis de muncă originare din afara Uniunii Europene.

În total, au sosit 266.000 de migranţi economici, comparativ cu 217.000 în 2017, reprezentând o creştere de peste 20% pentru al treilea an consecutiv.

Citește și: Social-democraţii finlandezi câștigă la limită alegerile parlamentare

Principale ţări de origine a acestora au fost India (12%), China (9%), Bosnia şi Herţegovina (8%) şi SUA (7%). Media de vârstă a fost de 35 de ani, iar 68% au fost bărbaţi.

Din total, 83% au primit permis temporar de rezidenţă, iar restul, permis de şedere pe termen nelimitat.