DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Numărul deceselor asociate COVID-19 în întreaga lume a crescut pentru a doua săptămână consecutivă, cu 5 % faţă de săptămâna precedentă, fiind semnalate peste 65.000 de decese, potrivit raportului epidemiologic publicat miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE, potrivit agerpres

Cel mai mare număr de decese s-a înregistrat în ultima săptămână în regiunea de sud a Asiei, cu 21 la sută mai mult faţă de săptămâna anterioară. Continentul african a fost singura zonă în care nu a fost raportată o creştere a deceselor provocate de COVID-19, ci mai degrabă o scădere cu 6 %.


Citește și : Kremlinul acuză Kievul că îşi doreşte reaprinderea conflictului din estul Ucrainei

Şi numărul contagierilor a crescut cu 14 %, cu peste 3,8 milioane de cazuri raportate în cea de-a cincea săptămână consecutivă de creştere. Numărul contagierilor a crescut în întreaga lume, cele mai mari procente înregistrându-se în estul şi în sudul Asiei.

Cel mai mare număr de contagieri s-a înregistrat în Brazilia (533.024, creştere de 5 %), SUA (421.936 noi cazuri; creştere de 13 %), şi India (372.494, 55 %). Urmează Franţa, cu 254.228 noi contagieri raportate săptămâna aceasta, mai mult cu 24 % faţă de cea anterioară, şi Polonia, cu 192.441, o creştere de 27 %.

În ce priveşte noile variante, cea braziliană a fost detectată săptămâna trecută în alte patru ţări, astfel încât numărul ţărilor afectate de noua variantă a ajuns la 45. Varianta sud-africană şi cea din Marea Britanie au fost depistate în alte cinci ţări, astfel încât aceste mutaţii au ajuns deja în 80 de ţări şi 130 de teritorii naţionale.

Citește și : Guvernul belgian este OBLIGAT să ridice TOATE restricţiile antiepidemice