DISTRIBUIȚI
Medscape

Numărul de cazuri de Covid-19 a crescut în Statele Unite, în decurs de două săptămâni, cu 8%, pe măsură ce mai multe state renunţă la restricţii, potrivit presei americane citată de The Guardian, scrie news.ro .

Până pe 16 aprilie, SUA au înregistrat o medie de 70.117 cazuri pe zi, o creştere de 8% faţă de cifrele înregistrate în urmă cu două zăptămâni, iar spitalizările au crescut cu 9%, relatează New York Tims.


Citește și : Prinţii William şi Harry au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip

Peste 21 de state americane au înregistrat o creştere de cel puţin 10% a rezultatelor pozitive la testele zilnice de Covid-19, a scris CNN.

Decesele asociate Covid-19 au scăzut cu 12% în această perioadă.

În timp ce campania de vaccinare în SUA a eclipsat iniţiativele similare din alte ţări, multe oraşe şi state rămân sau devin focare. Creşterea contaminărilor vine după ce autorităţile din mai multe regiuni au relaxat restricţiile impuse în contextul sanitar.

Michigan a înregistrat vineri al doilea cel mai mare număr de contaminări zilnice de la începutul pandemiei, 8.955, iar acum totalul este de 779.777 de cazuri confirmate şi de 16.771 de decese asociate. Statul este în prezent pe primul loc în SUA în ceea ce priveşte infecţiile zilnice, scrie ClickOnDetroit.com.

Guvernatorul statului, Gretchen Whitmer, a impus restricţii dure în martie 2020, care aparent au funcţionat şi toamna trecută, în al doilea val, însă nu a mai avut aceeaşi abordare în timpul acestui al treilea val al pandemiei şi se bazează mai mult pe vaccinare.

Numărul infecţiilor şi al internărilor a crescut şi în Maryland, unde Baltimore City este focar de Covid-19, potrivit Baltimore Sun.

Pe coasta de vest, guvernatorul Washington, Jay Inslee, a avertizat joi că statul se pregăteşte pentru al patrulea val de contaminări. Numărul de cazuri noi a ajuns acum la peste 1.000/zi, cu 300 mai multe decât erau înregistrate în februarie, potrivit Associated Press. Autorităţile au decis să intensifice restricţiile în trei districte.

Citește și : Portugalia a început campania de vaccinare a profesorilor

Statele Unite au înregistrat până în prezent cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 din lume, peste 31,6 milioane, şi cele mai multe decese asociate, peste 566.900, conform datelor Universităţii Johns Hopkins.

Din luna decembrie 2020, când a debutat campania de imunizare, au fost administrate peste 202 milioane de doze de ser anti-Covid. Mai mult de 72 de milioane de oameni, 22% din populaţia SUA, au fost vaccinaţi complet.