DISTRIBUIȚI
Washington Post

Numărul crimelor înregistrate în SUA a crescut anul trecut, a anunţat miercuri FBI, menţionând că nu au fost incluse deocamdată datele din cele mai mari oraşe, New York şi Los Angeles, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Potrivit datelor colectate până acum, în 2021 numărul crimelor din Statele Unite a crescut cu 4,3% faţă de 2020.


Citește și : Alegeri în Brazilia: Diavolul, noua ‘problemă’ cu care se confruntă Lula şi Bolsonaro

Schimbarea metodei de colectare a datelor a făcut ca doar 52% din agenţiile de aplicare a legii din SUA să remită un raport complet pe 2021 până la termenul-limită stabilit de FBI, martie 2022, iar între agenţiile care nu au transmis acest raport se numără şi Departamentul de poliţie din New York City, cel din Los Angeles sau cel din San Francisco.

Această creştere, dar şi datele incomplete ar putea atrage critici în contextul în care preocupările legate de criminalitate sunt o temă favorită a republicanilor înaintea alegerilor parţiale din noiembrie, la care aceştia sunt cotaţi cu mari şanse de a recupera controlul asupra cel puţin uneia din camerele Congresului de la democraţii preşedintelui Joe Biden.

Un sondaj Reuters/Ipsos publicat miercuri a arătat că alegătorii înregistraţi, inclusiv grupul demografic cheie al femeilor din mediul suburban, consideră că republicanii sunt mai potriviţi să reglementeze problema criminalităţii decât democraţii.

Citește și : Iranul l-a convocat pe ambasadorul britanic

Raportul prezentat miercuri este primul realizat după trecerea FBI (poliţia federală americană) şi a Oficiului pentru statistici din cadrul Departamentului Justiţiei la un sistem mai detaliat de raportare a infracţiunilor, cunoscut ca Sistemul naţional de raportare a incidentelor şi care, datorită noii metodologii utilizate, va cuprinde şi date privind abuzul de droguri, traficul de persoane, corupţia, contrafacerea, precum şi informaţii mai detaliate privind cazurile de agresiune sau intimidare.