DISTRIBUIȚI
TheBlaze

Biserica Catolică continuă să piardă credincioşi în Europa, în timp ce extinderea sa continuă pe toate celelalte continente, potrivit statisticilor publicate joi de Vatican, relatează AFP, potrivit agerpres.

La 31 decembrie 2019, numărul total al catolicilor era de 1.344.403.000, cu 15,41 milioane mai mult decât anul precedent, conform cifrelor compilate de agenţia Fides, organismul de informare a misionarilor catolici. Cu zece ani mai devreme, în 2009, Fides numărase 1,18 miliarde de catolici.


Citeşte şi: NATO are un plan pentru descurajarea ameninţării ruse – Black News

Europa a înregistrat o scădere cu 292.000 a numărului de catolici, ajungând la un total de 285,6 milioane, în timp ce Africa a înregistrat cea mai mare creştere (+8,3 milioane), numărul total al acestora ajungând la 251,5 milioane, urmată de America (+5,4 milioane, ajungând la 647,2 milioane), Asia (+1,9 milioane, până la un total de 149,1 milioane) şi Oceania (+118.000, ajungând la 10,9 milioane). În total, conform Fides, catolicii reprezintă 17,74% din populaţia lumii.

Numărul preoţilor catolici se ridică la 414.336 (+271 faţă de 2018), însă din nou Europa iese în evidenţă cu cea mai mare scădere (-2.608, ajungând la un număr total de 168.328), urmată de America (-690, până la 121.693) şi Oceania (-69, până la 4.600). În contrast, numărul preoţilor este în creştere în Africa (+1.649, până la 49.461) şi Asia (+1.989, până la 70.254).

În urmă cu zece ani, în 2009, Fides făcuse deja aceeaşi constatare cu privire la Europa, care înregistrase o scădere a numărului de preoţi (-1.674).

Citește și: EXPLOZII puternice la o bază militară americană din Siria – Black News

Şi numărul seminariştilor a scăzut cu 1.822, numărul total al acestora ajungând la 114.058. Doar Africa a înregistrat o creştere (+509).

Biserica Catolică a fost zguduită în ultimii ani de numeroase scandaluri de agresiune sexuală asupra minorilor de către membri al clerului. Cel mai recent, publicarea la începutul lunii octombrie a unui raport despre abuzurile sexuale suferite de copii în rândul Bisericii Catolice din Franţa l-a determinat pe Papa Francisc să-şi exprime „ruşinea”.