DISTRIBUIȚI
59916430 - map of europe with the national flag colours. brexit referendum uk - united kingdom, great britain or england leaving eu - european union, british vote to exit.

Comisia Europeană a reafirmat luni că liderii Uniunii Europene nu vor renegocia acordul cu Londra privind Brexitul, convenit în luna decembrie cu premierul britanic Theresa May, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Acordul aflat pe masă este singurul şi cel mai bun posibil. Acest acord nu va fi renegociat”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE Margaritis Schinas, răspunzând unei întrebări privind o conversaţie telefonică avută vineri de premierul britanic Theresa May şi preşedintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker.


Citeşte şi: Kim Jong Un nu-şi serbează ziua de naştere

Schinas a repetat că această conversaţie a fost una ”amicală” şi că cei doi vor discuta din nou în această săptămână.

Theresa May nu a reuşit să obţină sprijin parlamentar pentru acordul convenit în decembrie cu UE şi urmează să supună documentul la vot pe 15 ianuarie în legislativul britanic.

La summitul UE din decembrie, şefa executivului britanic le-a cerut liderilor europeni să modifice anumiţi termeni ai acordului, dar ei au insistat că nu vor redeschide negocierile asupra acestuia.

Duminică, Theresa May a afirmat că respingerea în parlament a acordului privind Brexit va duce ţara sa pe un ‘teritoriu necunoscut’, dar a dezminţit relatările din presă conform cărora ar intenţiona să amâne încă o dată votul asupra acestui acord în Camera Comunelor.

Citeşte şi: Globurile de Aur 2019. Avem lista completă a premianţilor

Dacă parlamentarii britanici resping acordul, Regatul Unit va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexit-ul prevăzut în prezent pentru 29 martie.

Londra caută să obţină noi garanţii din partea UE în legătură cu ‘plasa de siguranţă’, o măsură prin care s-ar evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.