DISTRIBUIȚI
REUTERS

Asociaţia Naţională a Armelor (NRA) din Statele Unite a dat în judecată oraşul San Francisco luni după ce a fost etichetată recent de consiliul local drept „organizaţie teroristă”, potrivit presei locale, transmite şi agerpres.

NRA consideră de asemenea că măsura aşa-numitului Board of Supervisors (având puteri similare cu cele ale unui consiliu local n.r.) din San Francisco de a limita agenţiile oraşului să lucreze cu companii ce fac afaceri cu ea o plasează pe o listă neagră, au relatat San Francisco Chronicle şi alte media, citate marţi de Reuters.


Citeşte şi: Trei membri ai echipajului de pe cargoul eşuat în Atlantic au fost salvaţi (VIDEO)

Acţiunea intervine după o dezbatere intensă în Statele Unite în urma unei serii de atacuri armate devastatoare, inclusiv unul luna trecută la un magazin Walmart din El Paso (Texas) în care au fost ucise 22 de persoane şi aproximativ 24 rănite în oraşul de lângă graniţa SUA-Mexic.

Introducând acţiunea în justiţie, NRA – un lobby al armelor de foc cu puternică influenţă politică – susţine că oraşul îi încalcă drepturile la liberă exprimare din motive politice, potrivit media americane.

„Acţiunea în justiţie intervine cu un mesaj pentru cei care atacă NRA: Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru membrii noştri care respectă legea şi pentru libertăţile lor constituţionale”, a declarat Wayne LaPierre, CEO şi vicepreşedinte al NRA într-un comunicat.

Citeşte şi: Boris Johnson IGNORĂ legea şi nu va cere o nouă amânare a Brexitului

Cu toate acestea, Catherine Stefani, din cadrul Board of Supervisors din San Francisco, care a introdus măsura, a declarat că aceasta este „o rezoluţie, nu o ordonanţă, (şi) nu este obligatorie”, potrivit New York Times.

Introducerea acţiunii în justiţie a avut loc luni la tribunalul districtual Northern District din California (sud-vestul SUA).