DISTRIBUIȚI

Grupul farmaceutic american Novavax s-a angajat să pună la dispoziţia programului internaţional de vaccinare anti-COVID-19 COVAX 1,1 miliarde de doze din vaccinul său candidat, a informat vineri Gavi, notează AFP, potrivit agerpres

Dispozitivul COVAX, pilotat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Alianţa pentru vaccinuri (GAVI) şi Coaliţia pentru inovaţii în privinţa pregătirilor pentru epidemii (CEPI) îşi propune să ofere vaccinuri anti-COVID-19 în acest an la 20% din populaţie din circa 200 de ţări şi teritorii participante.


Citește și : Boris Johnson: Joe Biden a pus din nou Statele Unite în poziţia de lider al lumii libere

COVAX a semnat deja un acord cu Serum Institute of India (SII) pentru 200 de milioane de doze de vaccinuri AstraZeneca/Oxford sau Novavax, cu o opţiune pentru 900 de milioane de doze suplimentare.

Combinat cu acest contract, noul protocol de înţelegere semnat cu Novavax „va permite Facilităţii COVAX să dispună de 1,1 miliarde de doze de vaccin candidat NVX-CoV2373 împotriva COVID-19”, a indicat GAVI.

Protocolul de acord constituie o etapă esenţială pentru a se asigura că dozele vor fi puse la dispoziţia tuturor ţărilor şi economiilor participante la mecanismul COVAX, odată ce vaccinul este aprobat de autorităţi şi omologat de OMS.

„Acest acord permite Facilităţii COVAX să se apropie de obiectivul său de a livra două miliarde de doze în 2021 şi de a extinde gama de vaccinuri la dispoziţia noastră pentru a constitui un portofoliu de vaccinuri adaptate la toate situaţiile şi toate contextele’, a spus directorul executiv al GAVI, Seth Berkley.

Citește și : Guvernul Netanyahu atenționează SUA asupra efectelor revenirii în Acordul nuclear iranian

Acordul final va permite să se dispună de 1,1 miliarde de doze de Novavax, produse chiar de grupul american sau de SII, a spus un purtător de cuvânt al GAVI.

Acest vaccin american în două doze este în curs de examinare continuă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), deschizând calea pentru o viitoare cerere de autorizare în UE. Este un vaccin aşa-numit „subunitar”, pe bază de proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus. Producătorii săi susţin că are o eficienţă de 89,3%.