DISTRIBUIȚI
Rador

Un nou spectacol pe scena monarhiilor din lumea asiatică, după proaspăta urcare pe tron a împăratului Japoniei Naruhito: regele Maha Vajiralongkorn al Thailandei va fi încoronat la sfârşitul acestei săptămâni, într-o serie de ceremonii complexe al căror cost este estimat la aproape 31 de milioane de dolari, relatează dpa, potrivit agerpres.

Ceremoniile care au loc între 4 şi 6 mai în Thailanda vor reprezenta primul astfel de eveniment din ultimele şapte decenii şi vor constitui prima şi probabil ultima încoronare la care vor asista majoritatea locuitorilor regatului.


Citește și: FANI lovește cu putere India (VIDEO): Peste un milion de oameni au fost evacuați!

Thailandezii, şi în special oficialii guvernamentali, sunt încurajaţi încă de la începutul lui aprilie să poarte galben, culoare asociată cu regalitatea, pentru a marca ocazia. Totodată, guvernul a îndemnat populaţia prin mesaje SMS să se adune de-a lungul traseului procesiunii regale, de 7,2 kilometri, şi se aşteaptă ca până la 150.000 de oameni să vină să-l vadă pe noul rege încoronat.

Maha Vajiralongkorn (66 de ani) a devenit rege la moartea tatălui său Bhumibol Adulyadej, în octombrie 2016, după o domnie de şapte decenii. Moştenitorul tronului a explicat amânarea iniţială a încoronării prin doliul purtat tatălui său, venerat de thailandezi şi privit ca un părinte al naţiunii, dar nu a oferit motive pentru prelungirea perioadei de amânare, iar data urcării sale pe tron a fost anunţată abia la începutul acestui an.

Într-un gest neaşteptat, regele s-a căsătorit cu comandanta adjunctă a gărzii sale personale, Suthida na Ayudhya, general, în vârstă de 40 de ani, pe care a şi numit-o noua regină a Thailandei, cu doar trei zile înainte de încoronare.

Circulau de mai multă vreme zvonuri despre o legătură romantică între Suthida şi Vajiralongkorn – care a trecut până acum prin trei divorţuri -, dar relaţia lor nu fusese anunţată public până acum.

Cum Thailanda este o ţară predominant budistă, cu unele influenţe hinduse, ceremoniile – dintre care majoritatea se vor desfăşura la Marele Palat din Bangkok şi vor fi difuzate live – vor combina ritualuri budiste şi hinduse, regii thailandezi fiind consideraţi reîncarnări ale zeului hindus Vişnu.

Regele va fi încoronat cu o tiară cu o greutate de 7,3 kilograme din aur şi diamante, veche de peste două secole. Evenimentul va avea loc pe 4 mai, cu o zi înainte de aniversarea încoronării lui Bhumibol, la 5 mai 1950.

Dar, spre deosebire de ceremoniile occidentale, nu acesta va fi punctul culminant al încoronării, ci o tradiţie thailandeză ce cuprinde un ritual de îmbăiere şi ungere. Vajiralongkorn va fi supus unei băi „purificatoare”, care va presupune să fie stropit cu apă sfinţită colectată din cinci râuri şi patru lacuri din Thailanda, într-un gest menit să-i confere suveranitate, pe un fundal muzical asigurat de tobe, trompete şi muzică tradiţională thailandeză. Ulterior, se va aşeza pe un tron octogonal pentru a fi „uns” cu apă colectată din peste 100 de izvoare din întreaga ţară, din opt direcţii cardinale, înainte de a i se înmâna umbrela albă cu nouă straturi, cel mai important simbol al regalităţii thailandeze.

Citește și: Rezultatul alegerilor locale din UK penalizează atât partidul lui May, cât și opoziția

Regele va rosti apoi un jurământ, înainte de a-şi asuma şederea la Marele Palat, în cadrul unui alt ritual. În zilele următoare, el va saluta publicul în două ocazii: mai întâi la o paradă la care va participa într-o lectică purtată de soldaţi, apoi de la balconul palatului. Către sfârşitul anului, mai este prevăzută o paradă a barjelor regale.

La ceremonii nu au fost invitaţi membri ai caselor regale străine, însă regele va acorda audienţe diplomaţilor străini, în ultima zi de ceremonii.

Încoronarea regelui Thailandei are loc pe un fond de confuzie şi incertitudine în politica ţării, în condiţiile în care comisia electorală nu a anunţat încă rezultatele oficiale ale alegerilor din martie, primele de după lovitura de stat din 2014.