DISTRIBUIȚI
News24

Mai mulţi lideri importanţi ai opoziţiei din Republica Democratică Congo (RDC) vor ieşi vineri din închisoare, după ce noul preşedinte al ţării, Félix Tshisekedi (foto), a graţiat circa 700 de deţinuţi politici încarceraţi pe timpul guvernării conduse de predecesorul său, Joseph Kabila, transmite EFE, potrivit agerpres.

Luptătorul pentru drepturile omului Firmin Yangambi, condamnat în 2009 la 20 de ani de închisoare pentru ameninţare la securitatea naţională şi posesie ilegală de arme, dar şi Franck Diongo, un opozant din Mişcarea Progresistă condamnat în 2016 la 5 ani de detenţie pentru răpirea a trei militari din garda republicană, se numără printre cei ce vor fi eliberaţi.


Citește și: Capul clanului Gambino, ASASINAT în fața casei sale din New York

Într-un mesaj televizat, şeful de cabinet al preşedintelui, Vital Kamerhe, a anunţat miercuri seara că preşedintele le-a acordat graţierea prizonierilor politici.

Tshisekedi, care a depus jurământul pe 24 ianuarie, după câştigarea alegerilor pe 30 decembrie, a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că printre deciziile sale din primele 100 de zile ale mandatului se va afla şi eliberarea deţinuţilor politici.

Citește și: Guvernul venezuelean anunță remedierea penei de curent

Alegerile din 30 decembrie au pus capăt la doi ani de incertitudine, după ce Kabila, aflat la putere din 2001, şi-a încheiat al doilea şi ultimul său mandat în decembrie 2016.