DISTRIBUIȚI

Jose Ramos-Horta, figură marcantă a mişcării pentru independenţa Timorului de Est şi laureat al Premiului Nobel pentru pace, a fost învestit vineri preşedinte al ţării insulare din Asia de Sud-Est, angajându-se să refacă unitatea naţională şi să construiască relaţii mai strânse cu China, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Ramos-Horta, care a petrecut decenii în exil ca purtător de cuvânt al mişcării de gherilă în timpul ocupaţiei indoneziene, a mai fost preşedinte în 2007-2012, după ce ocupase anterior funcţiile de prim-ministru şi ministru de externe.


Citeşte şi: Medvedev critică sancţiunile NEBUNEŞTI dictate de Occident împotriva Rusiei – Black News

Zeci de mii de oameni au călătorit spre capitala Dili pentru a fi de faţă la învestirea lui Ramos-Horta, desfăşurată înainte de miezul nopţii într-o ceremonie însoţită de focuri de artificii şi salve de tun.

Noul preşedinte, în vârstă de 72 ani, a spus că îi va reprezenta pe toţi timorezii şi că va încerca să reconstruiască unitatea naţională după un blocaj politic prelungit în parlament.

Ramos-Horta, care a obţinut victoria în turul al doilea al alegerilor luna trecută, a afirmat că relaţiile cu Indonezia, Australia şi alte ţări din regiune ar trebui să fie prioritare pe agenda naţională şi că legăturile cu China vor fi întărite.

‘Intenţia noastră este să extindem cooperarea bilaterală cu China, mai ales în domeniile agriculturii sustenabile, organice, industriei mici, comerţului, noilor tehnologii, energiei regenerabile, conectivităţii, digitalizării, inteligenţei artificiale, infrastructurii urbane şi rurale’, a spus el.

Noul preşedinte s-a mai angajat că va promova proiecte pentru creşterea siguranţei alimentare şi a propus crearea unui fond al cafelei care să-i protejeze pe fermieri de fluctuaţiile preţurilor pe glob.

Timorul de Est, care ocupă jumătate din insula Timor şi este una din cele mai dependente ţări de petrol şi gaz, se luptă să-şi diversifice economia şi să reducă rata ridicată de sărăcie în rândul celor 1,3 milioane de locuitori.

Citește și: Canada INTERZICE tehnologia 5G a chinezilor de la Huawei şi ZTE – Black News

Ramos-Horta a candidat ca independent, dar a avut sprijinul partidului Congresul Naţional pentru Reconstrucţia Timorului (CNRT), condus de fostul preşedinte şi prim-ministru Xanana Gusmao, un susţinător puternic al unui proiect de dezvoltare de câmpuri petrolifere şi gazeifere, cu potenţiala implicare a Chinei.

Ramos-Horta a mai spus că va continua să întreţină o relaţie specială cu Statele Unite, şi a pledat ca Timorul de Est să se alăture Asociaţiei Statelor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Ceremonia de învestitură desfăşurată vineri a marcat şi împlinirea a 20 de ani de la restabilirea independenţei Timorului de Est.