DISTRIBUIȚI

Preşedintele ales al Filipinelor, Ferdinand Marcos, s-a angajat joi să împiedice orice interferenţă străină în conducerea ţării, să apere suveranitatea teritorială şi să reziste oricăror „provocări” din partea Chinei în Marea Chinei de est, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Marcos, care îşi începe mandatul pe 30 iunie, a evocat – în cea mai dură luare de poziţie a sa de până acum în ce priveşte viitoarele relaţii cu China – decizia unei curţi de arbitraj din 2016 care a stabilit clar drepturile economice ale Filipinelor.


Citește și : Ucraina denunţă o ‘încălcare flagrantă’ a integrităţii sale teritoriale după anunțul privind emiterea unor paşapoarte ruseşti ucrainenilor

„Aici nu există marjă de manevră. Suveranitatea noastră este sacră. Nu o vom compromite în niciun fel”, a subliniat Marcos într-un interviu realizat alături de noul său secretar de presă, publicat pe pagina sa de Facebook.

„Suntem o naţiune suverană cu un guvern funcţional. Nu trebuie să ne spună nimeni cum să ne conducem propria ţară. Nu există loc de negociere. (Suveranitatea noastră) este sacră, inviolabilă”, a insistat el.

Preşedintele ales – fiul dictatorului înlăturat în revolta populară din 1986 – a precizat că nu va permite încălcarea vastei zone de coastă a ţării insulare sau a zonei sale economice exclusive. „Cum facem asta? Vorbim permanent cu China pe un ton ferm”, a explicat el.

Potrivit Reuters, este de aşteptat ca noul şef de stat filipinez să manifeste deschidere faţă de China, săptămâna trecută angajându-se să extindă relaţiile bilaterale la un nou nivel, într-o convorbire telefonică cu preşedintele chinez Xi Jinping. O poziţie pro-China ar putea însă complica relaţia apropiată a Filipinelor cu aliatul lor istoric SUA, o sursă-cheie de sprijin militar şi diplomatic şi care se bucură de popularitate în rândul filipinezilor, precum şi al armatei filipineze.

Ambasada Chinei de la Manila nu răspunsese joi dimineaţa la solicitarea de comentarii a Reuters.

Citește și : America Latină, sub ameninţarea unei crize alimentare, o consecinţă a războiului din Ucraina (ONU)

Ferdinand Marcos a mai afirmat în interviu că administraţia sa va avea o politică externă independentă şi a admis că parteneriatele internaţionale sunt un element cheie pentru stabilitatea regională.

„Nu doar din punct de vedere economic, dar şi geopolitic, odată cu ieşirea din pandemie şi criza pe care a adus-o, trebuie să formăm alianţe şi parteneriate. Nicio ţară nu poate schimba situaţia geopolitică singură”, a adăugat noul preşedinte filipinez.