DISTRIBUIȚI
NewsMaker

Noul guvern slovac condus de Igor Matovic (foto) a obţinut joi votul de încredere al parlamentului de la Bratislava, în timp Slovacia se pregăteşte să înfrunte impactul economic al epidemiei de coronavirus, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Premierul Matovic şi-a stabilit ca priorităţi combaterea corupţiei, creşterea competitivităţii economice şi restabilirea încrederii cetăţenilor în autorităţile statului, în pofida dificultăţilor provocate de noul coronavirus, care în Slovacia a îmbolnăvit 1.396 de oameni, dintre care 23 au decedat.


Citește și: SUA a înregistrat 2500 de decese de coronavirus de ieri până azi

”Trebuie să fim vâslaşii care ne vor trece prin cea mai dificilă criză cu care ţara s-a confruntat vreodată”, a spus Matovic înaintea votului, referindu-se la epidemia de COVID-19 şi la criza economică ce rezultă din aceasta.

Coaliţia de centru-dreapta pe care el o conduce a fost formată în urma alegerilor legislative din 29 februarie, înlăturând de la putere formaţiunea social-democrată SMER care a condus Slovacia 12 din ultimii 14 ani, în urma unei campanii electorale marcată de saturaţia populară faţă de corupţia endemică şi de indignarea faţă de asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak.

Citește și: Trump își reia vizitele electorale în SUA

Formaţiunea politică amorfă de centru-dreapta pe care o conduce Igor Matovic, denumită OLaNO (Oameni Obişnuiţi şi Personalităţi Independente), a obţinut un sfert din voturi la acel scrutin şi a alcătuit această coaliţie împreună cu partidul eurosceptic Sme Rodina (Suntem o Familie), cu formaţiunea liberală SaS (Libertate şi Solidaritate) şi cea conservatoare Za Ludi (Pentru Oameni), partide care formează în parlament o majoritate de 95 din cele 150 de mandate, astfel că această coaliţie ar putea opera şi schimbări constituţionale, precum reforma justiţiei, un punct enunţat în planurile de combatere a corupţiei.

Pe plan economic, programul de guvernare stabileşte obiectivul unui buget echilibrat în anul 2024, dacă economia îşi va reveni în urma crizei provocate de COVID-19, însă pentru anul în cursa banca centrală slovacă prognozează un deficit bugetar între 6,9% şi 10,3% din PIB.