DISTRIBUIȚI
G4Media

Lideri din întreaga lume i-au transmis miercuri felicitări noului cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, după alegerea sa de către parlamentul federal de la Berlin, transmit agenţiile de presă internaţionale, preluate de agerpres.

„Felicitări, Olaf Scholz, pentru alegerea ta şi numirea în funcţia de cancelar federal. Îţi doresc un început bun şi mă bucur să ne continuăm colaborarea cu deplină încredere pentru o Europă puternice”, a scris preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj pe Twitter preluat de AFP. Ea provine din rândurile Uniunii Creştin Democrate germane (CDU) a fostului cancelar, Angela Merkel.


Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a salutat miercuri alegerea lui Scholz. „Dragă Olaf, să scriem împreună continuarea. Pentru francezi, pentru germani, pentru europeni. Ne vedem vineri!”, a scris Macron pe Twitter. Palatul Elysee a confirmat că preşedintele Macron se va întâlni vineri cu noul cancelar german la Paris şi că „vor examina împreună modalităţile de reangajare a Rusiei în cadrul formatului +Normandia+” dintre Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa, căruia Joe Biden „i-a acordat sprijinul deplin”.

Kremlinul şi-a exprimat dorinţa de a stabili o „relaţie constructivă” între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi noul cancelar. „Contăm pe o continuitate”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a făcut apel la promovarea relaţiilor între ţara sa şi Germania la un nou nivel. El a arătat că Beijingul ar dori să profite de ocazia aniversării a 50 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, anul viitor, pentru consolidarea şi aprofundarea încrederii politice reciproce, pentru extinderea schimburilor şi a cooperării. Liderul chinez a apreciat că cele două state sunt parteneri strategici, iar în timp au ajuns la un respect reciproc, căutând punctele comune şi lăsând la o parte diferendele, urmărind o cooperare reciproc avantajoasă care a dat rezultate pentru ambele ţări, ambele popoare şi pentru întreaga lume, transmite Xinhua.

Din partea Beijingului, i-a transmis felicitări lui Scholz şi premierul Li Keqiang.