DISTRIBUIȚI

Noua Zeelandă va oferi mai mult sprijin financiar anti-COVID-19 vecinilor săi din regiunea Pacificului, Insulelor Fiji şi Cook, a anunţat duminică ministrul neozeelandez al afacerilor externe Nanaia Mahuta, informează dpa, potrivit agerpres.   

Noua Zeelandă va oferi 60 de milioane de dolari neozeelandezi (circa 41 de milioane de dolari americani) Insulelor Cook şi 40 de milioane de dolari neozeelandezi Insulelor Fiji.


Citește și : Primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron din Germania au fost confirmate la Munchen

Noul pachet financiar majorează sprijinul anti-COVID-19 oferit în timpul pandemiei celor nouă ţări din Pacific la o sumă totală de 215 milioane de dolari neozeelandezi, a precizat Mahuta.

„În condiţiile în care pandemia se prelungeşte, continuă şi provocările economice la adresa multor ţări din Pacific, în special cele a căror economie se bazează pe turism, precum Insulele Fiji şi Cook”, a spus Nanaia Mahuta. „În timp ce campania de vaccinare este una reuşită în aceste ţări, redresarea turismului va lua ceva timp. Aceste fonduri vor ajuta guvernele acestor ţări să continue să sprijine nevoile comunităţilor lor cele mai vulnerabile”, a adăugat ea.

Citește și : Preşedintele german îşi anulează în ultimul moment turneul în Golf din cauza evoluţiei pandemiei

Pe lângă sprijinul pentru sistemul sanitar şi vaccinare, Noua Zeelandă va susţine şi alte iniţiative care să contribuie la rezilienţa economică. „Conlucrând, vom face o regiune mai puternică, mai rezilientă, care să aducă beneficii tuturor”, a subliniat ministrul neozeelandez.