DISTRIBUIȚI

Noua şefă a Departamentului american al Comerţului, Gina Raimondo, care era audiată marţi în Senat în vederea confirmării sale, şi-a făcut cunoscută intenţia de a rămâne fermă şi chiar „agresivă” faţă de China, deplorând practicile comerciale neloiale ale gigantului asiatic, relatează AFP, potrivit agerpres.

Gina Raimondo, prima femeie guvernator al statului Rhode Island, a declarat că China a avut „clar un comportament anticoncurenţial”, citând dumpingul din sectorul oţelului şi aluminiului, „care a adus prejudicii muncitorilor americani”.


Citeşte şi: Putin vrea prelungirea acordului New START cu 5 ani

„În consecinţă, dacă sunt confirmată, prevăd că voi fi foarte agresivă, că îi voi ajuta pe americani să lupte împotriva practicilor neloiale ale Chinei”, a adăugat ea.

Cu toate acestea, ea şi-a asumat poziţia preşedintelui Joe Biden asupra faptului Statele Unite nu trebuie să lupte singure şi se vor vor consulta cu aliaţii lor pentru a restabili un comerţ echitabil cu Beijingul.

În timp ce numeroşi congresmeni republicani şi democraţi au semnalat că unele companii chineze reprezintă un risc pentru securitatea naţională, Gina Raimondo nu s-a angajat, totuşi, să menţină gigantul Huawei sau alte companii chineze pe lista neagră economică a SUA.

Ea a promis că va utiliza puterile Departamentului Comerţului „pentru a-i proteja pe americani şi reţeaua noastră împotriva interferenţelor chineze”, adăugând: „fie Huawei, ZTE sau orice altă companie”.

Sub administraţia Trump, Departamentul Comerţului, condus de Wilbur Ross, şi-a folosit pe scară largă prerogativele pentru a lupta împotriva companiilor tehnologice chineze, suspectate de spionaj industrial ori de compromiterea securităţii naţionale a SUA.

El a extins astfel lista companiilor care nu pot face tranzacţii cu firme americane fără o licenţă prealabilă.

Citeşte şi: O chinezoaică face ÎNCHISOARE pentru că a ascuns simptomele coronavirusului

Zeci de companii au fost adăugate pe lista Departamentului Comerţului, inclusiv giganţi din telecomunicaţii ca Huawei şi ZTE.

În decembrie, cu câteva săptămâni înainte de plecarea sa, administraţia Trump a adăugat principalul fabricant chinez de cipuri, Semiconductor Manufacturing International Corporation (SMIC), limitând accesul companiei la tehnologiile americane de ultimă generaţie din cauza presupuselor sale legături cu armata chineză.