DISTRIBUIȚI
Cotidianul.md

Teritoriul de peste mări Noua Caledonie, arhipelag de 270.000 de locuitori din Pacificul de Sud, este în aşteptarea rezultatelor celui de al doilea referendum privind independenţa de Franţa, marcat de o mobilizare fără precedent, cu mult superioară faţă de cea din scrutinul din urmă cu doi ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cele 304 secţii de votare s-au închis la ora locală 18.00 (09.00 ora Parisului şi a Europei Centrale), iar rezultatele ar urma să fie cunoscute în câteva ore.


Citește și : Petro Poroşenko, spitalizat pentru COVID-19

Emmanuel Macron urmează să susţină o declaraţie la Palatul Elisee la ora locală 13.00. În mai 2018, el a subliniat că „Franţa ar fi mai puţin frumoasă fără Noua Caledonie”.

Aproape 180.600 de alegători din acest arhipelag francez, colonizat în 1853 şi care dispune de importante rezerve de nickel, au fost invitaţi să răspundă la întrebarea: „Vreţi ca Noua Caledonia să obţină suveranitate deplină şi să devină independentă?”.

La un prim referendum, organizat pe 4 noiembrie 2018, tabăra „nu” a câştigat cu 56,7%, un rezultat mai strâns decât se anticipa.

Duminică, cu o oră înainte de închiderea secţiilor de vot, rata de participare era de 79,63%, cu circa şase puncte procentuale mai mult decât la primul referendum, potrivit Înaltului comisariat.

Pe străzile din Noumea şi în cartierele cu majoritate melaneziană sau kanak, susţinătorii independenţei şi-au manifestat toată ziua entuziasmul, în zgomot de claxoane.

În acest teritoriu aflat la 18.000 km de Paris, care reprezintă unul dintre ultimele bastioane ale suveranităţii europene în zonă, s-a stat uneori mai multe ore la coadă pentru a putea vota.

Aşa s-a întâmplat şi într-o secţie de vot din cartierul kanak Montravel, din nordul Noumea. „Am ajuns la 08.30 şi este 11.00, nu am intrat încă, dar pentru demnitatea ţării aşteptăm”, a explicat Chanié, etnic kanak. „Alegerea mea este ‘Da’, pentru că vreau ca cei care vor conduce ţara să fie copiii noştri, nu Franţa”.

Citește și : Armata rusă îşi echipează elicopterele de atac cu drone-kamikaze

Daniela a aşteptat şi ea mai multe ore în faţa unei secţii de vot din Vallée des Colons, un cartier multietnic din Noumea. „Am votat ‘nu’ pentru că Franţa a fost mereu acolo pentru noi şi sper că va rămâne”, a spus ea.

Observatorii consideră o victorie a taberei „da” puţin probabilă, dar nu exclude o consolidare a acestei tabere. În caz de victorie a taberei „nu”, un al treilea referendum este posibil până în 2022.