DISTRIBUIȚI

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat gata să-şi seară scuze pentru că a preluat în noiembrie pe contul său de Twitter nişte înregistrări video antimusulmane postate de o grupare britanică de extremă dreapta, ceea ce a şocat opinia publică din Marea Britanie, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

„Dacă îmi spuneţi că aceştia sunt nişte oameni oribili, oameni rasişti, îmi voi cere în mod cert scuze dacă veţi dori să o fac”, a declarat Donald Trump într-un interviu pentru postul de televiziune britanic ITV. Fragmente din acest interviu, înregistrat joi în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, au fost făcute publice vineri, însă el va fi difuzat în întregime duminică seara.


Citeşte şi: George Soros îl atacă virulent pe Trump şi atrage atenţia pericolului reprezentat de reţelele sociale

Aceste preluări de filme video antimusulmane postate pe Twitter de vicepreşedinta partidului de extremă dreapta britanic Britain First au suscitat indignare în Marea Britanie, iar premierul britanic Theresa May a ieşit la rampă pentru a denunţa „o eroare” a preşedintelui american.

Atunci când jurnalistul care îi lua interviul i-a spus că aceste preluări de postări pe Twitter au cauzat „o mare îngrijorare şi furie” în Marea Britanie, „pentru că Britain First este o bandă de rasişti, fascişti”, Donald Trump a răspuns: „Bineînţeles că nu ştiam”.

Citeşte şi: Spitalul groazei în Coreea de Sud. 31 de oameni au ARS de vii – FOTO/VIDEO

„Nu ştiam nimic despre ei, nu ştiu nimic despre ei nici astăzi, exceptând ceea ce am putut citi despre”, a continuat Trump. „Poate că aceasta a provocat mare vâlvă în Marea Britanie, dar nu şi în SUA”, a mai spus el.

„Eu am preluat (aceste înregistrări video de pe Twitter). Atunci când se fac asemenea preluări, este posibil ca ele să cauzeze probleme, pentru că nu se ştie niciodată cine le postează primul”, a adăugat preşedintele american.