DISTRIBUIȚI

Norvegia are obiecţii faţă de unele dintre reformele propuse de NATO, printre care măsurile pentru a contribui la stoparea schimbărilor climatice, ţara nordică temându-se că Alianţa Nord-Atlantică ar putea să-şi asume prea multe responsabilităţi suplimentare, a afirmat vineri şefa guvernului de la Oslo, Erna Solberg (foto), informează Reuters, potrivit agerpres.

La summitul din 14 iunie, statele membre vor dezbate planul propus de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a revitaliza Alianţa. Planul, cunoscut drept NATO 2030, tratează dosare ca Rusia, terorismul, atacurile cibernetice, tehnologia, dar şi schimbările climatice şi ascensiunea Chinei.


Citeşte şi: ‘RECHINUL’ român din Mexic, Florian Tudor, a fost ARESTAT

Solberg a declarat că Jens Stoltenberg, el însuşi norvegian, riscă să îşi asume prea multe responsabilităţi. ”Eu pledez pentru o mai mare reţinere cu privire modul în care folosim NATO şi unde poate fi ea utilă”, a declarat şefa executivului norvegian pentru cotidianul Verdens Gang.

”Nu are niciun rost ca NATO să fie implicată în tot. NATO este în primul rând o alianţă defensivă pentru ţările membre”, a spus Erna Solberg.

Citeşte şi: Bashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

Ea a susţinut că viziunea lui Jens Stoltenberg trebuie să devină mai moderată, în special atunci când este vorba despre schimbări climatice sau gestionarea crizelor civile. ”O alianţă militară nu poate rezolva provocările climatice”, a explicat ea.

De asemenea, ar trebui trasată o linie clară între discuţiile politice şi angajamentul militar concret din partea Alianţei. ”Se poate foarte bine să fim nevoiţi să discutăm despre activitatea militară a Chinei, dar asta nu înseamnă că NATO ar trebui să aibă un rol. Este important de separat aceste două lucruri”, a insistat premierul Norvegiei.