DISTRIBUIȚI
Irie FM

Rapperul american Jay-Z, al cărui album recent, intitulat „4:44”, vorbeşte despre iubire, viaţă şi fracturi sociale, a primit marţi cele mai multe nominalizări – opt – la premiile Grammy din 2018, ce vor fi atribuite în cadrul unei ceremonii la care femeile vor absenta în unele dintre categoriile principale, iar cântăreaţa Katy Perry a fost complet ignorată, informează agerpres .

Arareori în istoria premiilor Grammy stilul hip-hop a fost atât de apreciat. Pe lângă Jay-Z, alţi doi reprezentanţi ai acestui gen muzical au primit nominalizări multiple: Kendrick Lamar a primit şapte nominalizări, iar Childish Gambino a primit cinci nominalizări, afirmă jurnaliştii de la AFP.


Nominalizările anunţate marţi reprezintă o nouă recunoaştere a talentului lui Sean Carter, numele real al rapperului Jay-Z, care a câştigat deja 21 de premii Grammy. Cel mai recent album al muzicianului american – al 13-lea din carieră – intitulat „4:44”, a avut mare succes în rândul publicului şi al criticilor.

Acest album este unul foarte personal, în special prin versurile unei piese, „Smile”, în care artistul evocă homosexualitatea mamei sale, Gloria, dar şi prin single-ul care a dat titlul materialului discografic, „4:44”, în care Jay-Z prezintă scuze soţiei sale, cântăreaţa Beyonce, pentru infidelităţile lui din trecut.

Citește și : Kemal Kiliçdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului le-a acuzat pe unele rude ale preşedintelui Erdogan de tranzacții offshore

Gala Grammy Awards 2018 ar putea să îl ajute pe Jay-Z să o depăşească pe Beyonce (22 de premii Grammy) în topul trofeelor câştigate şi să se apropie astfel şi mai mult de un nume de referinţă al muzicii pop, celebrul muzician şi producător Quincy Jones (27 premii Grammy). Recordul absolut în acest domeniu este deţinut de şeful de orchestră de origine ungară Georg Solti, care a câştigat 31 de trofee.

„4:44” a fost nominalizat inclusiv la categoria „albumul anului” – una dintre principalele trei categorii de la Grammy Awards. Piesa care dă titlul albumului şi single-ul „The Story of O.J.” au fost nominalizate la celelalte două categorii principale – „cântecul anului” respectiv „înregistrarea anului”, informează Reuters. „4:44” va concura la categoria „albumul anului” cu materialele discografice „24K Magic” (Bruno Mars), „Melodrama” (Lorde), „Awaken, My Love!” (Childish Gambino) şi „Damn” (Kendrick Lamar).

Kendrick Lamar a primit şapte nominalizări, Bruno Mars va concura la şase categorii – inclusiv la cele trei principale -, iar rapperul Childish Gambino, al cărui nume real este Donald Glover, a primit cinci nominalizări.

„Despacito”, o piesă de mare succes lansată în acest an de cântăreţul portorican Luis Fonsi în colaborare cu Justin Bieber şi Daddy Yankee, a primit trei nominalizări, inclusiv la categoriile „înregistrarea anului” şi „cântecul anului”.

La categoria „înregistrarea anului” vor concura piesele „24K Magic” (Bruno Mars), „Despacito” (Luis Fonsi & Daddy Yankee feat. Justin Bieber), „Humble” (Kendrick Lamar), „Redbone” (Childish Gambino) şi ” The Story of O.J.” (Jay-Z).

La categoria „cântecul anului” au fost nominalizate următoarele single-uri: „1-800-273-8255” (Logic), „4:44” (Jay-Z), „Despacito” (Luis Fonsi), „Issues” (Julia Michaels”) şi „That’s What I Like” (Bruno Mars).

La categoria „cel mai bun album pop vocal” au fost nominalizate producţiile discografice „Divide” (Ed Sheeran), „Evolve” (Imagine Dragons), „Joanne” (Lady Gaga), „Kaleidoscope EP” (Coldplay), „Lust For Life” (Lana Del Rey) şi „Rainbow” (Kesha).

Cel mai bun album R&B va fi ales dintre următoarele discuri: „24K Magic” (Bruno Mars), „Feel The Real” (Musiq Soulchild), „Freudian” (Daniel Caesar), „Gumbo” (PJ Morton), „Let Love Rule” (Ledisi).

La categoria „cel mai bun album rock” au fost nominalizate albumele „A Deeper Understanding” (The War on Drugs), „Emperor of Sand” (Mastodon), „Hardwire…To Self-Destruct” (Metallica), „The Stories We Tell Ourselves” (Nothing More) şi „Villains” (Queens of the Stone Age).

Trupa Arcade Fire va concura la categoria „cel mai bun album de alternativ” cu materialul discografic „Everything Now”. La aceeaşi categorie vor mai concura albumele „American Dream” (LCD Soundsystem), „Humanz” (Gorillaz), „Pure Comedy” (Father John Misty) şi „Sleep Well Beast” (The National).

Cântăreaţa R&B SZA este artista care a primit cele mai multe nominalizări în acest an – cinci -, inclusiv la categoria „cel mai bun artist debutant”, unde va concura alături de Julia Michaels, Alessia Cara, Khalid şi Lil Uzi Vert.

„Reputation”, cel mai recent album lansat de Taylor Swift, nu va concura la premiul Grammy pentru cel mai bun album întrucât a fost lansat în noiembrie, depăşind termenul de eligibilitate, însă conţine două single-uri, lansate anterior apariţiei sale pe piaţă, care au primit nominalizări la Grammy Awards 2018.

Cea mai notabilă omisiune din anunţul de marţi referitor la nominalizările la Grammy îl vizează pe rapperul canadian Drake, al cărui album „More Life” a dominat topurile revistelor muzicale, de radio şi platformele de streaming, după lansarea sa din luna martie.

Cântăreţul şi compozitorul britanic Ed Sheeran, al cărui album „Divide” a dominat de asemenea topurile mondiale, a primit două nominalizări în categoriile pop. Lady Gaga şi Kesha au primit două nominalizări la aceleaşi categorii în care a fost nominalizat şi Ed Sheeran.

Vedeta pop Katy Perry, care nu a câştigat deocamdată niciun premiu Grammy, nu a primit nicio nominalizare în acest an pentru cel mai recent album al ei, intitulat „Witness”.

Absenţa unor artiste celebre în categoriile principale de la Grammy marchează un contrast puternic faţă de gala din 2017, când Beyonce a deţinut primul loc în topul nominalizărilor, iar cântăreaţa Adele a câştigat toate premiile aferente categoriilor principale. Niciuna dintre cele două artiste nu a lansat un album nou în acest an.

Cea de-a 60-a gală Grammy Awards, unde sunt atribuite cele mai importante trofee din industria muzicală americană, distribuite în peste 80 de categorii, va avea loc pe 28 ianuarie la Madison Square Garden din New York.

Au fost eligibile cântecele şi albumele lansate între octombrie 2016 şi septembrie 2017. Câştigătorii din fiecare categorie sunt desemnaţi pe baza voturilor exprimate de membrii Recording Academy, o instituţie alcătuită din profesionişti ai industriei muzicale.