DISTRIBUIȚI
UPI.com

Noile alegeri prezidenţiale în Kenya, prevăzute iniţial pentru 17 octombrie în urma invalidării realegerii preşedintelui în exerciţiu Uhuru Kenyatta, au fost amânate pentru 26 octombrie, a anunţat joi Comisia Electorală (IEBC), relatează AFP. 

‘Întrucât Comisia trebuie să fie pe deplin pregătită pentru organizarea de alegeri care să corespundă unor standarde definite de Curtea Supremă (care a invalidat scrutinul din 8 august), dorim să informăm publicul (…) că noile alegeri prezidenţiale vor avea loc joi, 26 octombrie’, a declarat IEBC, potrivit unui comunicat.


Anunţul IEBC survine la o zi de la publicarea hotărârii detaliate a Curţii Supreme care a pronunţat la 1 septembrie invalidarea realegerii lui Kenyatta cu 54,27% din voturi, faţă de 44,74% cât a obţinut contracandidatul său Raila Odinga.

‘Decizia afectează fără nici cea mai mică îndoială operaţiunile electorale, în special tehnologia care urmează să fie folosită’, a adăugat IEBC.

Curtea Supremă a evocat miercuri ‘probleme instituţionale sistemice’ în cadrul IEBC, reproşând acesteia din urmă în special că a anunţat rezultatele pe baza proceselor verbale care au o autenticitate uneori ‘îndoielnică’ şi că nu a permis accesul la serverele informatice pentru a fi verificate acuzaţiile de piraterie cibernetică.

Curtea Supremă a precizat că reproşurile sale au vizat mai ales transmiterea rezultatelor şi nu înregistrarea alegătorilor sau operaţiunile de vot din ziua scrutinului.

Subminată de disensiuni interne, IEBC este ţinta unor critici de la invalidarea scrutinului pe care l-a organizat. Opoziţia a condiţionat participarea sa la noul scrutin în special de demisia mai multor membri ai respectivei comisii.

Constituţia prevede organizarea unui nou scrutin în termen de 60 de zile de la decizia Curţii Supreme, adică până la 31 octombrie.